Aventură în jurul lumii: POLINEZIA FRANCEZĂ, INSULELE TAHITI, CU CAPITALA PAPEETE

Insulele Tahiti sînt situate în sud-vestul Oceanului Pacific şi fac parte din Arhipelagul Tuamotu, în Polinezia Franceză (French Polinesia), la 149 grade longitudine vestică şi 17 grade latitudine sudică. Se găsesc la nord de Tropicul Capricornului cu 6 grade latitudine.

Este vorba despre două insule, sau mai bine zis o insulă şi o peninsulă Tahiti Nui, insula cea mare, şi Tahiti Iti, cea mică.
Capitala este Papeete, care este şi capitala Polineziei Franceze, cel mai important centru urban şi care se află în Tahiti Nui în partea de nord-vest. Termenul Polynezia se traduce prin mai multe insule şi se referă la cele peste 1.000 de insule din centrul şi sudul Oceanului Pacific. Geografic, Polinezia însumează insulele din triunghiul cu vîrfurile în Hawaii, Atearoa (Noua Zeelandă) şi Insula Paştelui. Un alt mare grup de insule este localizat în triunghiul Samoa, Tonga, Insulele Cook şi Polinezia Franceză. Niue este o insulă solitară de la mijlocul celor două triunghiuri, undeva la egală distanţă între Tonga şi Rarotonga.

Grupurile de insule situate în afara acestor triunghiuri, dar care sînt considerate tot în Polinezia, includ Tuvalu, teritoriile franceze Wallis şi Futuna, Rotuma în nord de Insulele Fijian şi micul grup din sud-estul insulelor Fiji, mica enclavă din Papua Noua Guinee, Insulele Solomon şi Vanuatu. Populaţia din aceste insule are termene comune de referinţă geografică şi arheologică, constituind o mare familie etno-culturală, mai ales ca rezultat al migraţiilor marine de-a lungul secolelor. Termenul de Polinezia l-a aplicat pentru prima dată Charles de Brosses, în 1756.

Dacă ne gîndim bine, prima sursă de hrană pentru ei a fost peştele şi ca atare pescuitul a fost prima îndeletnicire, însă din cauza furtunilor şi uraganelor, nu le-a fost întotdeauna la îndemînă, aşa că au fost nevoiţi să găsească şi alte îndeletniciri, cum ar fi agricultura, creşterea animalelor şi mult mai tîrziu turismul.

Limbile vorbite în Tahiti sînt franceza şi tahitiana, iar moneda folosită este francul francez polinezian 1$USA = 88 PH FRANC. Tahiti este cea mai mare şi cea mai frumoasă dintre cele 118 insule cuprinse în Polinezia Franceză, fiind considerată perla polineziană; pe insulă se găsesc cele mai luxoase reţele hoteliere, precum Sofitel, Intercontinental, Sheraton, Marriott etc.

Caractersitica principală, înafara turismului, o reprezintă bijuteriile din perle negre, combinate cu aur şi argint.
În oraş merită vizitate primăria (Town Hall), Muzeul Perlelor Robert Wan, unde putem vedea rara şi frumoasa Pinctada Margaritifera, Catedrala Catolică (L’imaculata Conception), Muzeul Memorial al Celui de-al Doilea Război Mondial, Monumentul Charles de Gaulle, Centrul Cultural cu farul, Templul Paofai şi, bineînţeles, Plaja Hokule.

Pe insula Tahiti Nui sînt, de asemenea, importante obiective, care luate în ordinea traseului de parcurs, se prezintă astfel:

–    Punna’ania, la 8 mile vest de Papeete, unde putem vedea prima casă colonială de pe insulă. Aici avem şi Lagunarium;
–    imediat lîngă Punna’ania se află Universitatea Franceză şi Muzeul Tahiti şi al celorlalte insule, cu colecţiile sale etnografice şi geologice, care explică dezvoltarea insulei şi a populaţiei;
– urmează Marae Aruhurahu, muzeul trezoreriei naţionale;
– Muzeul Mataiea, situat la numai 30 minute de capitală;
– şi, nu în ultimul rînd, Muzeul Paul Gauguin şi Grădinile Vaipahi, Paul Gaugain fiind adoptat de Tahiti.

Dar merită vizitată şi mica localitate Taravao, care marchează punctul de joncţiune dintre Tahiti Nui şi Tahiti Iti.

Pe coasta de nord a Insulei Tahiti Nui se află Point Venus, punctul cel mai de nord al insulei şi locul unde Căpitanul James Cook a ancorat în 1769. Dar tot aici au mai ancorat căpitanii Bligh şi Wallis, în golful Matavai. Este bine de ştiut că lîngă Point Venus se află Valea Orafora (Orafora Valley), unde la începutul secolului al XX-lea a fost prima colonie de leproşi (leprozerie).

Un alt mare artist francez care a iubit culorile tahitiene a fost Henri Matisse; la fel şi artistul William Hodges, care a fost primul rezident, venind în primul drum al Căpitanului Cook. Alţi oameni de seamă, rezidenţi ai insulei Tahiti, au fost: romancierii Robert-Louis Stevenson şi Jack London, ofiţerul Fletcher Cristian şi actorul Marlon Brando.

Dacă timpul ne permite, e bine să includem în vizita noastră şi Grădina Botanică Harrison Smith, care reflectă o diversitate fantastică de plante, pe care americanul Smith le-a adus în Tahiti şi le-a introdus în vegetaţia locală. Nu rataţi să vedeţi Pinctada Margaritifera, rara perlă neagră de Tahiti.

Papeete, tradus în limba engleză şi apoi în română, înseamnă apa din coş. Este pe primul loc din Tahiti şi Polinezia Franceză, din punct de vedere guvernamental, privat, comercial, industrial, financiar şi de servicii, în special turistice. Locul pe care se află acum Papeete a fost al misionarului englez James Cook, oraşul devenind capitală după ce Franţa preia controlul Insulelor Tahitiene.

Paul Gauguin a venit în Papeete în 1891 pentru numai doi ani şi nu s-a mai întors în Franţa niciodată. În 1842, Herman Melville a fost impresionat de experienţa lui din Papeete şi a prezentat-o în nuvela Omoo.

În 1884, în timpul marelui incendiu, oraşul a fost pe jumătate distrus. În 1906, un puternic ciclon distruge oraşul din nou. Întrucît navele franceze au fost ancorate aici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nemţii au bombardat oraşul.

Societatea Misionarilor Londonezi a determinat-o pe Regina Pömare a IV-a să-şi mute curtea la Papeete şi să-şi facă capitala după 1820, dar, cum am mai spus, Papeete devine capitală numai după 1842, cînd francezii devin protectori şi iau controlul asupra insulelor.

PAPEETE – TAHITI se pronunţă Papiete. La orele 6.45 a.m. eram gata de drum, însă Hans Haefner m-a întîrziat 45 de minute, întrucît a uitat să pună de cu seară la încărcat bateria de la camera foto. Aşa că, am plecat numai la 7.45, fiind aşteptaţi la coborîrea de pe vas pe dana Finger Pier EN-1, în Papeete Down Town, de două tarafuri de muzicanţi, primul la coborîrea de pe vapor şi al doilea la ieşirea de pe dană (adică din port), această orchestră find alcătuită numai din tobe, de toate felurile şi mărimile. Prima negociere cu o taximetristă, de data aceasta mai în vîrstă, căreia i-am oferit 150 $ a eşuat, aşa că am plecat spre ieşire şi după circa 50 m am găsit compania Dave’s V.I.P. Tours, care pentru 45 $ SUA de persoană ne-a oferit un tur complet al Insulelor Tahiti (Nui şi Iti) de cinci ore; fiind primii veniţi, ne-a oferit locurile 1 şi 2. Turul fiind programat pentru ora 9.30, am plecat la o plimbare în centrul oraşului, care începea de peste drum.
Insulele din Polinezia Franceză au 260.000 de locuitori, Papeete avînd 27.000 de locuitori şi Tahiti în jur de 70.000.

Traseul a început cu turul insulei Tahiti Nui, cu cinci opriri şi anume:
– prima oprire a fost la Venus Point, locul în care a acostat James William Cook în anul 1767, unde există şi astăzi Farul Tahiti, dar care nu mai este în funcţiune, ci e numai muzeu. Tot aici au acostat, însă ceva mai apoi, comandantul William Bligh şi Cpt. Wallis. În acelaşi loc a fost plantată o stîncă cu însemnările despre Corabia Bounty: pe faţă avem desenul corăbiei şi figurile celor doi comandanţi, iar pe spate se află însemnări cu toţi ofiţerii şi marinarii de pe corabie, începînd cu locotenentul William Bligh, consemnîndu-se data de 27 octombrie 1788, cînd au ancorat aici, la 21 de ani după William Cook. Această piatră comemorativă a fost instalată şi comemorată pe 27 octombrie 2005, cu numai 6 ani înaintea sosirii noastre, adică la 217 ani de la prima lor debarcare, fiind realizată de către Ship’s Company HMS Bounty. Din acest loc se vede foarte bine Insula Moorea, sora insulei Tahiti;

– a doua oprire a fost la punctul numit Trou du Souffleur sau Blow hole, unde valurile Oceanului Pacific intră într-o grotă, săpată în stîncă şi de acolo aerul comprimat le respinge pe acestea înapoi în ocean, creînd un gheizer uriaş cu un zgomot surd. În această perioadă se mută drumul sub care se produce acest fenomen, săpîndu-se un tunel în stînca de granit masiv;

– a treia oprire a fost în interiorul insulei, în locul numit Cele trei cascade (Les tres cascades), într-o pădure cu vegetaţie luxuriantă, formată din cocotieri şi bananieri.
Apoi am trecut prin mica localitate Taravao, care delimitează punctul de confluenţă dintre cele două insule Tahiti Nui şi Tahiti Iti;

– cea de-a patra oprire a fost la Muzeul Paul Gauguin, copilul adoptat de Insula Tahiti şi totodată şi marele pictor, contemporan şi prieten cu Henri Matisse, pe care-l vedem şi pe el prezent în acest muzeu.
Muzeul se află pe malul oceanului, chiar în locurile în care a trăit artistul şi chiar în casa lui, Maison du Jouir. În muzeu sînt prezentate o parte din operele artistului şi multe din obiectele lui personale. Interesant este faptul că aici se prezintă un fotomontaj, cu toate muzeele din lume unde se află operele artistului: SUA, Rusia, Japonia, Franţa, Germania, Elveţia etc. Fiind aproape, am cerut ghidului să ne ducă şi la Grădina Botanică Harrison Smith.

Cea de-a cincea oprire şi ultima de pe traseul prestabilit a fost Templul Marae, din locul numit Aruhurahu Marae, într-un loc minunat şi unde se află bine conservat acest templu Marae, care reprezintă cultura religioasă închinată zeilor de către înaintaşii tahitienilor de astăzi.

Ajunşi în oraş, împreună cu prietenul Hans Haeffner, am mers în Piaţa Notre Damme, unde după deshidratarea din timpul excursiei, am băut cîte o bere bună şi am mîncat un sandwich cu jambon şi baguetă franţuzească.

Hans, obosit, s-a retras spre vapor, iar eu am continuat să văd monumentul lui Charles de Gaule şi Muzeul Perlelor Robert Wan. Robert Wan este un chinez născut în Tahiti, care a creat firma producătoare de perle negre, unde vezi faimoasa scoică Pinctada Margaritifera, care produce perla neagră. În muzeu ne arată cum se cresc şi se dezvoltă aceste scoici şi cum se recoltează la maturitate, adică după trei ani, perla neagră. De asemenea, sînt prezentate şi obiecte precum farfurii, casete, tacîmuri, beţe chinezeşti, poşete, lucruri feminine etc., făcute din sideful de la scoici.

În sfîrşit, în muzeu este şi un magazin în care se arată bijuteriile din perle cu aur şi argint, făcute sub formă de: şiraguri, brăţări, cercei, inele, medalioane, butoni de cămaşă, ac de cravată etc., iar preţurile variază de la 1.000 dolari (cu o singură perlă) la 92.000 dolari; neavînd cardul Visa la mine, am lăsat numai cartea de vizită şi le-am cerut site-ul ca să corespondăm pe e-mail.

Relieful insulei Tahiti Nui este muntos în partea centrală, cu mai multe vîrfuri vulcanice, dintre care cel mai mare este Muntele Orohena de 2241 m, Muntele Marau de 2093 m şi Muntele Aorai de 2066 m. Din aceşti munţi izvorăsc zece rîuri care se varsă în ocean. Mai toate localităţile se găsesc în cîmpie pe malul oceanului, fiind unite între ele printr-un drum apropape sub formă de cerc de 120 km, care uneşte cele 15 localităţi cu capitala Papeete. Lîngă localitatea Pirae se află Mormîntul Regelui Pomare al V-lea.

Insula Tahiti Iti, sau Insula Mică, este unită de Insula Tahiti Nui, făcînd joncţiunea în raza localităţii Travao şi este de 6 ori mai mică decît Insula Mare, Tahiti Nui. Are de asemenea o regiune muntoasă în centrul insulei, cu cel mai înalt vîrf, muntele Roonui, de 1.332 m. Drumurile sale moderne nu acoperă decît jumătate din diametrul insulei de circa 37 km. Pe această insulă se află grotele Vaipoiri, pe coasta de sud-vest.

Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România