Aventură în jurul lumii. NOUA ZEELANDĂ – DUNEDIN, PORT CHALMERS

Dunedin (se pronunţă Dandin) este al doilea oraş ca mărime din Insula de Sud a Noii Zeelande, după Christchurch, cu o populaţie de 11.000 de locuitori, situat la 12 km de Port Chalmers. Portul Chalmers se găseşte în Golful Sawyers şi mai sînt încă alte două golfuri, Koputay şi Careys, cu porturile lor, însă numai pentru vase mai mici. Căpitanul James Cook a acostat pe coasta Dunedin între 25 februarie şi 5 martie 1770. După 1785 aria a fost ocupată de europeni, însă abandonată în 1826. Ocupaţia devine permanentă după 1831, cînd puterea maorilor a scăzut, deoarece epidemia din acele timpuri i-a decimat considerabil.
Dunedin s-a format în jurul Portului Otago, pe locul spaţiului Maori Otaku, în 1848, ca şi principal oraş scoţian. Numele vine de la Dùn Èideann, nume galic-scoţian, pentru capitala Edinburgh, deşi iniţial s-a numit New Edinburgh. S-a dezvoltat după 1861, în stilul Gotic-Victorian. Aici s-a construit prima distilerie de whisky din Noua Zeelandă. Piaţa centrală a oraşului este construită geometric din două octogoane, aici aflîndu-se statuia celebrului Robert Burns, care a murit la numai 37 de ani, pe 21 iulie 1796. Tot aici de află şi Primăria oraşului (Town Hall), dată în funcţiune în 1880, dar şi Catedrala Sf. Paul.
În oraş am participat la două evenimente deosebite: tîrgul săptămînal, care se ţine în piaţa octogonală, circulaţia fiind închisă, şi Festivalul Florilor, care începe pe 12 februarie în catedrala Anglicană Sf. Paul şi ţine pînă la începutul lunii martie. Tîrgul transformă toată zona centrală a oraşului în zonă pietonală şi desface tot felul de produse: alimente, fructe, îmbrăcăminte, artizanat, mobilier etc. În plus sînt şi distracţii pentru copii mai mici şi mai mari, cu muzică, leagăne pentru copii, saltele elastice de sărit, acrobaţii, clowni, înghiţit de săbii ca la bîlci etc. În această parte, ca şi în Scoţia, se poartă mult lîna sub formă de pulovere, mănuşi, fulare, căciuli şi mi-a plăcut mult că la standuri erau producătoarele bunurilor, care pe lîngă vînzare, împleteau de zor.
Împreună cu Hans, am hotărît să luăm un tur de oraş (City Sights) cu un autobuz etajat (englezesc) al firmei de turism Newtons. Plecarea era la ora 11.30 din faţa bisericii First Church. Prima oprire a fost în faţa faimoasei clădiri a Gării Centrale, construită între 1873-1906, în stil Flamand-Renascentist, din două tipuri de piatră vulcanică neagră, de Kokonga, şi albă – de Oamaru. Arhitectul a fost George Troup şi a fost cea mai mare gară din Noua Zeelandă la vremea ei.
Vis-a-vis de gară de afla Palatul de Justiţie (Law Courts), construit în acelaşi stil ca şi gara, în aceeaşi perioadă 1895-1902, arhitect fiind John Campbell, însă de dimensiuni mai mici. Am urmat turul, trecînd pe lîngă Ottago Settlers Museum, Grădina Chinezească şi Parcul Reginei Victoria, următoarea oprire fiind la punctul cel mai înalt al oraşului, Wanaka, de unde poţi vedea centrul oraşului, gara, golful şi Portul Otago. A urmat o oprire la Şcoala Superioară de Băieţi (Otago Boys High School), după care am ajuns la Otago Museum şi Grădina Botanică; apoi am venit înapoi, trecînd pe la Universitatea Dunedin (Otago University) şi, din nou, la First Church. Nu am avut timpul necesar să ajungem la Castelul Lynach, care era situat la 25 km depărtare de oraş. Odată terminat turul de oraş, m-am despărţit de Hans, care a luat-o spre vapor, iar eu am luat-o pe jos, la cele cinci obiective stabilite. Mai întîi am vizitat First Church, făcută în vremea reverendului Burnes, stil gotic pur, şi mai apoi am coborît la gară, pentru a-i admira frumuseţea deosebită. În prima etapă văzusem numai exteriorul, însă interiorul şi peronul întrec cu mult exteriorul. Totul este în ceramică, colorată şi sculptată, iar întregul etaj este destinat pentru o Galerie de Artă contemporană şi un Muzeu al Sportului. La parter, la casa de bilete, care arată ca un muzeu de artă, se organizează excursii cu trenul deschis, cu vagoane din perioada interbelică. Afară, pe linia I, aşteaptă trenul Taieri Gorge Railway să te plimbe pe malul Golfului Otago pînă la Port Chalmers, care pe lîngă port este şi un oraş cu hoteluri, plajă, grădini publice şi Muzeul Maritim. Mi-am continuat drumul spre palatul Justiţiei, de unde am luat informaţiile mai sus prezentate. Am ajuns la Otago Settlers Museum, care prezintă istoria şi viaţa europenilor în Dunedin şi zonele învecinate, sau mai bine zis, dependente de această metropolă.
Am ajuns în grădina Reginei Victoria (Queen Garden), unde se află un mare şi frumos obelisc, închinat ostaşilor căzuţi în Războiul Maori, din 1864, Războiul Sud African din 1899-1902; Marele Război 1914-1918, aşa cum le place lor să spună Primului Război Mondial, Al Doilea Război Mondial 1939-1945, pe care ei îl numesc simplu Război Mondial şi Războiul din Afganistan, unde au avut şi ei morţi, pe caporal W.H. Apiata (fiind prima dată cînd am văzut aşa ceva).
De aici am intrat în Grădina Chinezească, deschisă de curînd (în anul 2010), oraşul Dunedin fiind înfrăţit cu Marele Shanghai. Se afirmă că primii chinezi au ajuns în această zonă în 1860. Oraşele înfrăţite au pus problema realizării acestei grădini din 1997, proiectul realizîndu-se în 1998 de către arhitectul chinez Bruce Young, iar construcţia s-a terminat după 12 ani, în 2010. Perechile de tineri căsătoriţi vin şi fac poze în aceatsă grădină şi aşa am fotografiat şi eu o pereche de miri.
De aici am pornit să mai văd biserica reverendului Burnes, care este chiar prima biserică de pe promontoriul central al oraşului şi de aceea se numeşte First Church. De aici am coborît în str. Cumberland, pentru a lua ultimul autobuz spre Port Chalmers. Am avut totuşi timp să vizitez, vis-a-vis, fabrica de ciocolată Cadbury World Dunedin, care are un sector deschis pentru vizitare, în special de către copii şi părinţii lor, cu magazin de desfacere şi cu o expoziţie în care se găsesc şi maşinile de epocă ale fabricii.
Castelul Larnach a fost construit de parlamentarul, Ministru al Coroanei, bancherul, financiarul, mecena şi baronul William J.M. Larnach. Este cel mai spectaculos castel din Peninsula Otago şi construcţia lui a început în 1871, la el lucrînd două sute de muncitori timp de trei ani. Castelul oferă o viziune a trecutului dar şi a prezentului. Larnach a murit împuşcîndu-se cu propriul său pistol, motivele fiind neelucidate.
Prof.dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România