Aventură în jurul lumii. AUSTRALIA – TASMANIA, HOBART ŞI PORT ARTHUR

Ţara cea mai mică din cele şapte ţări care alcătuiesc Australia, situată în partea de sud-vest, în insula cu acelaşi nume şi care are o suprafaţă de 41.920 kmp şi o populaţie de 505.400 locuitori, cuprinsă între Strîmtoarea Bass, Marea Tasmaniei şi Oceanul Indian, este Tasmania.

Capitala ei şi cel mai mare oraş este Hobart, cu o populaţie de 200.525 de locuitori, fiind ca vechime pe locul al doilea după Sydney. A început în anul 1803, ca şi colonie penală, situată pe dealul de deasupra portului, aflat astăzi ca loc istoric cuprins la intersecţia dintre străzile Campbell şi Brisbane. Acest loc istoric este marcat astăzi de vechile clădiri. Mai există şi ruine din vechea puşcărie şi un muzeu, dar din păcate nu lucrează decît prin voluntariat, deşi zilnic, numai 1/2 ore a.m. şi 1/2 ore p.m. Aşa că n-am putut vizita muzeul, chiar dacă am găsit greu locul, situat nu departe de Universitatea Politehnică, loc însemnat pe hartă; întrebînd trecătorii, nu mi-au putut răspunde, fie că nu cunosc locul, fie că nu vor să recunoască originea lor de acum 208 ani.

Denumirea iniţială de Hobart Town sau Hobarton vine de la Lordul Hobart, care a fost secretarul coloniei penale. Localitatea a devenit oraş în 1842, iar în anul 1875 a fost redenumit Hobart. A servit ca port domestic pentru Franţa şi Australia, în activitatea privind explorarea continentului Antarctica.

Hobart este situat în Golful Storm, portul Hobart, principalul port din Tasmania, găsindu-se pe rîul Derwent. Vă închipuiţi ce rîu, dacă pe el acostează, direct în dană, un vas de mărimea Ms. Amsterdam, care este un vas Panama.

Muntele Wellington, care are o înălţime de numai 1.271 m, domină partea de nord-vest a oraşului. Grădina Botanică (The Royal Tasmanian Botanical Garden) este cea mai populară destinaţie a turiştilor, fiind a doua ca vechime şi mărime din Australia. În zonă este situat şi faimosul pod peste fluviul Derwent (Bridge Water), dar şi Centrul Olimpic (Aquatic Center), precum şi Grădina de Trandafiri a Universităţii (University Rose Garden), iar peste rîu se află Grădina Zoologică (Zoo Doo), în direcţia Aeroportului Port Arthur. O dată cu revoluţia industrială şi în Hobart s-a dezvoltat fabrica catamaran, extracţia de zinc şi staniu, dar şi fabrica de ciocolată Cadbury Mona, dar să nu uităm nici industria turismului. Simboluri ale faunei tasmaniene sînt fiorosul Tasmanian Devil şi ursul Koala.

Dintre zecile de oferte turistice pentru Hobart şi împrejurimi, am ales turul de oraş cu autobuzul roşu, cu etaj sau două niveluri, de tip englezesc (Hop on – Hop off, double-decker bus Day Pass). Adică mai întîi faci un tur de o oră şi jumătate, pînă la două ore, fără să te dai jos, fără să filmezi sau să fotografiezi. Cu harta în mînă asculţi ce-ţi povesteşte robotul, te uiţi şi însemnezi ce ţi se pare mai interesant. O dată înapoiat la bază, o iei din nou la drum, cobori la locul ales, o iei pe jos şi cu răbdare, priveşti, citeşti, însemnezi, fotografiezi şi filmezi fără grabă. Te înapoiezi în staţia de autobuz, bine marcată, aştepţi următorul autobuz, care poate fi uneori acelaşi, urci şi mergi mai departe pînă la staţia următoare aleasă. Aşa am procedat şi de data aceasta. După traseul parcurs cu douăzeci de staţii, am hotărît să vizitez şapte şi am rămas în autobuz pînă la Salamanca Place, aceasta fiind cea de-a treia.

Piaţa Salamanca este vechea piaţă a oraşului, cu fructe, zarzavaturi, carne, peşte şi toate cele, fiind aşezată chiar lîngă docuri, în locul numit Watermans; în fiecare sîmbătă are loc aici tîrgul săptămînal al oraşului. Astăzi, pe lîngă halele de fructe, de peşte şi carne, piaţa este completată cu ateliere de artă şi design; sculpturi, picturi, artizanat. Aici am întîlnit un atelier de artă numit „mîna şi ciocanul” (hand and hammer). În această piaţă se află Parlamentul Tasmaniei, o clădire de piatră, frumoasă ca un adevărat parlament de bun simţ şi în faţa lui se află Parcul Parlamentului, cu stejari şi pini seculari, în care tronează statuia Primului Ministru AC QCILVIE KC, Premier 1934-1939. De aici am ajuns la Fîntîna Tasmaniană (The Tasmanian Fountain), unde este prezentat simbolic Abel Tasman, cu globul pămîntesc şi instrumentele de cunoaştere şi măsură a globului. Complexul statuar a fost făcut cadou oraşului Hobart de comunitatea germană din Tasmania şi se află în cel de-al doilea parc din Piaţa Salamanca. Am continuat drumul din piaţă spre Princess Park, un loc istoric de pe dealul Mulgave, unde în 1830, pe malul rîului Derwent, a fost instalată artileria de apărare a oraşului, iar locul s-a numit Battery Point. Prin 1840, artileria a fost mutată de pe malul mării undeva în vîrful dealului, unde avea o mai bună vizibilitate asupra întregii zone. Se spune că în vechiul Battery Point s-a semnat Constituţia Australiană, deşi în port există două docuri, dintre care unul se numeşte Victoria Dock, iar celălalt, de lîngă Muzeul Maritim, Constitution Dock.

Am continuat explorarea mea, de unul singur şi per pedes, în zona rezidenţială cu arhitectură georgiană, din Hampder Road, continuînd drumul pînă la Muzeul Narryna şi de acolo am ajuns la St. Davids Park. Iată, deci, un parc cu nume de sfînt şi cu multe plăci comemorative. Aici, multă lume – femei, bărbaţi, copii, adulţi, bătrîni şi tineri – în costume adecvate, făceau pe rupte jogging, cum n-am văzut niciunde.

Un lucru interesant: acest parc a fost construit în locul unui cimitir de la începutul secolului al XIX-lea, cam după 150 de ani, şi de aceea mai există plăci comemorative ale unor morţi şi chiar unele obeliscuri şi troiţe.

Din St. Davids Park am ieşit pe Davey str. şi am coborît în Franklin Square, un alt parc lîngă Agenţia de Turism, unde tronează statuia Amiralului John Franklin, guvernator al Tasmaniei în sec. al XIX-lea şi statuia Regelui Edward al VII-lea al Angliei. În jurul acestui parc, care este în inima oraşului, imediat lîngă Constitution Dock, se află Primăria Hobart (City Hall), Poşta (Post Office), Muzeul Maritim, Muzeul de Artă Tasmania, Muzeul Tiparniţei (Printer Museum) şi vechiul Hobart Hotel. În interiorul parcului, în interiorul unei fîntîni arteziene, se află statuia lui John Franklin, nu preşedintele SUA, ci un amiral şi guvernator al Tasmaniei; în afara parcului, chiar pe str. Macquarie, se află statuia regelui Edward al VII-lea. De la statuia regelui am pornit spre catedrala Sf. David, pe str. Murray, colţ cu Macquarie. Aici, la catedrala Sf. David, cîntă orga la fiecare sfert , jumătate şi oră întreagă, muzica fiind înregistrată de mine şi pe camera video. De aici am pornit pe str. Collins şi am ajuns pe str. Elizabeth, care pe o bună porţiune, între străzile Collins şi Liverpool, este pietonală. Am ajuns aici după orele 7 p.m., unde deşi ziuă, totul este închis, parcă este pustiu. Numai ici-colea mai este deschis cîte un fast-food, sau o cofetărie. Alt lucru care mi s-a părut curios în Hobart, este faptul că străzile sînt însemnate la fiecare intersecţie: jos pe trotuar este turnat numele străzii într-o placă de bronz, încastrată în pămînt. Am pornit pe str. Liverpool, pînă la intersecţia cu str. Argyle, unde pe partea stîngă a străzii Liverpool este amplasată Poliţia Hobart, iar pe partea dreaptă, pe un cvartal cuprins între străzile Liverpool, Campbell, Argyle şi Collins, avem sediul vechi şi nou al Spitalului Universitar Regal (Royal Hobart Hospital).

În sus, pe str. Argyle, colţ cu Bathurst, în spatele poliţiei se află Comandamentul de Pompieri Hobart, iar lîngă sediul poliţiei se află şi noua închisoare. O clădire ultra- modernă, fără zăbrele, deoarece ferestrele sînt construite din cărămidă de sticlă, cam pe un perete întreg, şi de unde vine lumină suficientă. Are, de asemenea, o sală de primire unde vin în vizită la vorbitor familia şi prietenii. Vorbitor spaţios şi luxos, cu intrare direct din stradă şi cu multiple indicatoare, fără nicio pază exterioară.

Mă gîndeam la bieţii noştrii deţinuţi politici, din timpul comunismului în România, la Dorina şi la Dumitru Cristea şi chiar la noi, cei care în timpul anilor grei de detenţie, nici măcar n-am ştiut în ce închisoare se află rudele noastre, darămite să ne mai primească la vorbitor. N-am ştiut nici dacă mai sînt în viaţă sau nu. Bietul Iuliu Maniu, marele lider, formatorul şi organizatorul Partidului Naţional Ţărănesc, care a murit în închisoare în 1953, iar certificatul de deces s-a făcut (nu eliberat) abia în anul 1957, cu data din acel an, deşi el era decedat din 1953!…
(va urma)

Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România