Aventură în jurul lumii. AUSTRALIA – TASMANIA, HOBART ŞI PORT ARTHUR

continuarea episodului anterior
Eu umblam pe aceste străzi cu harta în mînă şi căutăm Penitenciary Chappel, Historia Site, adică ceea ce a mai rămas din vechea puşcărie (colonie penală), cu care a început oraşul în urmă cu peste 200 de ani (1803-2011). Tot întrebam pe localnici şi le arătam harta, însă se uitau cam miraţi la mine. Fie că nu ştiau într-adevăr, fie că nu prea vroiau să recunoască de unde provin.
Intrat în str. Campbell, am trecut pe lîngă vechiul şi micul Royal Hotel şi mi-a apărut în faţă o clădire modernă şi impresionant de mare, în care funcţionează Politehnica din Hobart. Cu gîndul la bunul meu prieten Ducu, rectorul – prof. dr. ing. Radu Munteanu – am uitat de penitenciar, am scos aparatele de fotografiat şi filmat şi m-am pus pe treabă. Politehnica din Hobart există din 1926, cînd a început cu Technical College, noi la Cluj cu aproape treizeci de ani mai tîrziu, cu Şcoala de Subingineri din vremea d-lui director ing. Traian Dragoş, directorul uzinelor de raparaţii CFR din Cluj, de la 16 februarie. Ceea ce vreau să-i arăt d-lui rector Radu Munteanu este faptul că în faţa acestei clădiri moderne, construită în ultimii ani şi la care încă se mai lucrează, este instalată o maşină cu aburi din secolul al XIX-lea.
În fine, mi-am continuat drumul şi, cu harta în mînă, am găsit de unul singur urmele închisorii din 1803. Foarte interesant că pe acest loc şi în unele clădiri din cele vechi funcţionează Staţia de Salvare a oraşului (Ambulance-Hobart). Ca vechi lucrător al Staţiei de Salvare Cluj, am intrat la ei şi le-am spus ce caut. Se uitau la mine şi nu le venea să creadă. Eu le explicam şi le arătam pe hartă că ei funcţionează pe locul vechii puşcării şi ei nu mă credeau. Însă după colţ, la intersecţia dintre Campbell str. şi Brisbane str., într-adevăr se află şi Capela penitenciarului şi resturi din vechea clădire a puşcăriei, parter şi etaj, curtea interioară şi un mic muzeu. Pînă la urmă, a venit cu mine la locul cu pricina un medic de pe salvare, nu ca să-mi arate, ci din curiozitate, ca să ştie şi el. Interesant este faptul că intrarea lor pietonală în salvare este în spatele construcţiilor care au mai rămas din vechea puşcărie şi a capelei, care este încă în bună stare. Din păcate n-am putut intra înăuntru deoarece era închis, iar asistenţa se face prin voluntariat, cîte o oră dimineaţa şi după-amiaza.
Spre bucuria mea, după ce am plecat de aici, am găsit chiar vis-a-vis un supermarket care avea şi un mare magazin de electronice, unde am găsit ceea ce-mi trebuia mie, un external drive de 500 GB, DW. Am descărcat în calculatorul MacBook Air patru carduri cu videoînregistrări de cîte 8 GB fiecare şi mi-am umplut hard diskul, că nu-mi mai intra nimic, apoi le-am descărcat pe acest external hard disk, iar acum totul este în regulă.
De aici am luat-o pe magistrala Brooker Av., am trecut pe lîngă Universitatea Hobart, pe care am fotografiat-o şi filmat-o, deşi era seară, clădirea fiind bine luminată. După care am ieşit din Campbell str. ca să vizitez ultimul obiectiv rămas, Royal Theater şi Royal Hotel, construcţii rămase moştenire oraşului Hobart din secolul al XIX-lea. Am coborît apoi spre port, direct la Victoria Dock, pe care după ce-l ocoleşti, ajungi direct în dana Macquire Warf, unde era ancorată nava noastră. Însă înainte de a urca pe navă, m-am oprit la Hotelul John and Co., ca să aflu de la băieţi cum pot ieşi telefonic din Australia, întrucît dimineaţă n-am putut să sun acasă. Astfel am aflat că după 00 introduci codul 11. Am rămas acolo pînă pe la orele 11.30 şi am telefonat în România, după care m-am îmbarcat, întrucît la orele 12 p.m. ridicam ancora spre Port Arthur.

PORT ARTHUR
Dis-de-dimineaţă am ancorat în Golful Carnarvon (Carnarvon Bay) şi cu vaporaşele de salvare, care văd că au şi alte misiuni, am fost transportaţi în Port Arthur, în aşa-zisul Ferry Terminal. Cînd am coborît de pe vaporaş (aşa-l numim în comparaţie cu Amsterdam, însă are 150 locuri) şi am filmat baraca de la Ferry Terminal, m-am şi exprimat că parcă sîntem la una din cherhanalele din Delta Dunării şi nu la una dintre cele mai mari. Vasul nostru era ancorat lîngă Isle of the Dead.
Port Arthur se află în Peninsula Tasmană, la 60 km sud de capitala Hobart, în Golful Carnarvon, o mică localitate cu 200 de locuitori. De fapt, aici nu este decît situl istoric, care a fost făcut muzeu în aer liber, acum aproape un pătrar de veac, mai precis în 1987. Locotenentul George Arthur, guvernatorul Tasmaniei, a hotărît în anul 1830, că aici, în peninsulă, este locul cel mai potrivit să construiască o închisoare de cea mai mare securitate din sistemul penal britanic. Astfel a început construcţia care a fost terminată în 1833, cînd a şi început transferul de deţinuţi. Corpul principal al închisorii avea 136 de celule, de 2,2 m lungime şi 1,3 m lăţime şi era amplasat chiar cu faţa spre port, pe pieptişul unui deal. În stînga lui, dar ceva mai sus, sînt ruinele Curţii de Justiţie (Law Courts). La un alt nivel şi mai în stînga se află Turnul de pază, format, de altfel, din trei turnuri, unul principal şi două secundare. Deasupra acestor turnuri sînt ruinele barăcilor ofiţerilor, pentru seniori şi subofiţeri, unde cei cu familii locuiau aici împreună. Cînd zic baracă, să nu-l înţelegem ca în limba română, acest termen englezesc fiind socotit numai pentru militari; însă ele sînt case sănătoase, din cărămidă.
Mult mai la stînga se găseşte Casa Comandantului, casă muzeu, frumoasă, cu 5-6 camere şi toate anexele necesare unei gospodării. Mai în zilele noastre, unuia care o cumpărase i-a venit ideea să facă un hotel din ea, iar camerele de dormit să fie ca nişte celule, cu uşi cu zăvoare şi vizete. Astăzi însă este muzeu, în care sînt descrise vieţile comandanţilor care s-au perindat pe aici, între 1833-1877, cînd s-a desfiinţat, unii fiind singuri, alţii cu familiile lor. Mai avea şi un spital dotat cu 70 de paturi, inclusiv cu chirurgie, iar după 1864 s-a construit o casă pentru săraci (Paupers Home).
În partea dreaptă, sus pe deal, au mai fost construite închisoarea de izolare, în 1849, şi azilul în 1868. În azil erau internaţi mai mult bolnavi psihic; pînă la urmă, comunitatea a făcut din clădire o şcoală pentru copii mai mici şi astăzi este muzeu. De asemenea, mai aveau şi există şi astăzi o grădină publică (Government Garden) de un aranjament şi o frumuseţe impecabile, şi ruinele bisericii, care se pare că a fost mare cît o catedrală cu şapte clopote, care există şi astăzi. De asemeni mai erau poşta, banca, casa chirurgului, casa magistratului, capela romano-catolică, casa doctorului de familie (junior medical officer). Am uitat să vă spun că în incinta închisorii se afla şi casa lui William Smith O’brien, faimos deţinut politic irlandez protestant şi membru în parlament, închis pe viaţă. Desfiinţată ca închisoare în 1877, totul este măcinat de un puternic incendiu în 1897. După cum am spus, deţinuţii erau singuri în celulă şi legaţi în lanţuri la picioare şi la mîini. La închisoarea de izolare, de asemenea, deţinuţii erau singuri în celulă unde stăteau 23 de ore, o oră fiind destinată plimbărilor în curţile interioare ale închisorii. Această parte este muzeu, fiind refăcută după 2007. Aveau în celulă masă, scaun, tinetă, găleată cu apă, un raft unde puneau ligheanul de spălat, cana cu apă, uneltele de bărbierit şi salteaua, pe care o strîngeau ziua. Aveau Biblia, cărţi de citit şi unii lucrau în meseriile de cismar, croitor etc. Condiţiile sînt de invidiat, din multe puncte de vedere, dacă ne gîndim la foştii deţinuţi politici din România comunistă. Am citit biografiile şi condamnările unor deţinuţi şi am ajuns la concluzia că nu erau chiar aşa de „criminali”: bigamie – 7 ani, a furat un cal – 11 ani, omor ca să-şi apere onoarea – 17 ani etc. Nici nu ştiu dacă pentru statul englez era rentabil să transporte deţinutul în Australia şi să-l păzească aici pentru 7 ani, un om care nu era un pericol.
Există un centru modern pentru turism, unde este şi un muzeu şi o sală de informare video, despre toate cele ce vorbesc eu aici. Toate celelalte locaţii precum poşta, banca, casa magistratului, azilul deţinutului politic, grădina publică, ruinele bisericii etc. sînt muzee expuse spre vizitare. Din 2010 este monument UNESCO şi în ultimii ani au fost înregistraţi 250.000 vizitatori anual. Numai de pe vasul nostru, în ziua de vineri, 18 februarie 2011, au fost peste 1500 de vizitatori, plus multe alte grupuri venite din afară.
Mai sînt şi alte obiective de vizitat, precum; Memorialul 1914-1918, Rock Scorpion, de unde ai o imagine extraordinară a întregii regiuni sau Memorial Garden, unde pe 28 aprilie 1996, un nebun cu o armă în mînă a făcut un masacru, omorînd 35 de femei, bărbaţi şi copii, care apoi a fugit fiind prins după 24 de ore. Numele Port Arthur este, bineînţeles, după numele Locotenentului guvernator George Arthur, cel cu ideea acestei închisori de maximă siguranţă.
Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România