August festivalier la Cluj

Cine crede că luna august este seacă în evenimente culturale se înşeală. Luna august propune un număr de nouă evenimente din care numai în Cluj – Napoca sunt programate şase. Restul de trei evenimente se desfăşoară în judeţul Cluj, respectiv Mera, Gherla, Smida/Parcul Natural Apuseni.
Mă voi opri asupra evenimentelor culturale care urmează, interesante, de urmărit live, mai ales. Voi păstra ordinea zilelor în care au loc, menţionând invitaţi, ore de începere, cu speranţa că vă veţi simţi bine în zile de august posibil toride.

Mera World Music Festival
(2 august)
Invitaţi sunt Olah Gipsy, Nightlosers, Grupul Iza, Nadara, Laura Lackey’ s Rhytm Revue (Statele Unite), Besh Drom (Ungaria), Guajiro Calentano (Mexic).
Suntem în faţa unui festival inedit, melanj muzical pe axa România – Ungaria – Statele Unite – Mexic, ceva mai rar în peisajul nostru cultural.

UNTOLD
(2 – 5 august)
2018 este ediţia a 4 – a, din nou una în care se aşteaptă la peste 300. 000 de spectatori din toate colţurile lumii.
Artişti sunt din nou mulţi, peste 100, nume cunoscute dar şi multe nume noi, aşa cum îi stă bine unui festival. Şi-au anunţat participarea Black Eyed, Peas, Prodigy, Jason Derulo, Armin van Buuren, Tiesto, Steve Aoki, Kygo, Afrojack, Don Diablo,…
Concertele au loc pe nu mai puţin de opt scene, Main Stage, Earth Spirits, Forest, Trance, Daydreaming, Alchemy, Galaxy şi Time, ceea ce face ca alegerile să fie ceva mai grele.

High Notes Music Festival
(8 – 9 august)
Este un concert caritabil organizat la Baja Pool Gherla, 18. 00 oră de începere. Banii strânşi contribuie la redeschiderea Cabinetului de oftalmologie din cadrul Ambulatorului de specialitate al Spitalului Municipal din Gherla.
Participă IV – IN, Albin Kaczka, Diminisher, Detour, Boca Raul, RazZ Music Show, Cantellion şi DJ Roberth J.

Solo Tango Orchestre
(12 august; 20. 00)
O seară de tango va umple cu siguranţă sala Operei Maghiare de Stat din Cluj – Napoca. Şapte sunt perechile invitate: Carlitos Espinoza/Noelia Hustado, Fausto Carpino/Stephanie Fesneau, Vincenzo Bisogno/Lorena Tarantino, Steiner Refsdal /Cyrena Drusine, Piotr Roemere/Ewa Wojtkiewicz, Horia Călin Pop/Ioana Lascu şi Rene Marie Meignan/Tania Heer.

WoodTech Festival
(17 – 19 august; Pădurea Hoia)
Este festivalul ritmurilor diferite, de la techno la psy, Drum ‘n’ Bass, jungle, hip – hop, dub, trei zile la fel de pline.
Trei sunt scenele de concert: Equilibrium (techno), pe care vor evolua Saboar, Seme, Strap, Suzie Fleur, Vlad Ivva,…; a doua scenă este Vortex (psy) cu Atma, Lygos, E – mantra, Apollo, Boomlin,…; în fine, a treia scenă este Frequency (drum ‘ n’ bass, jungle, dub, hip – hop) pe care vor evolua Zo, Factor 44, Padre, Memphys, Lacoosta, Reco, Reforge,…
Concert în 4 – 1 +1 + 2 (19 august; Cheguevara; 21. 00)
Este reîntâlnirea cu Ada Milea, Anca Hanu, Cristi Rigman, Sânziana Tarţa, Radu Dogaru şi Miron Maxim.
Toţi sunt cunoscuţi din spectacolele Naţionalului clujean, fie că este vorba despre Insula, Svejk în concert, anticipez o seară de plăcute readuceri aminte în compania a şase talentaţi actori. Şi talent înseamnă nu numai declamaţie, ci şi dans, cântec, instrumente,…

SMIDA Jazz Festival
(17 – 19 august; Parcul Natural Munţii Apuseni)
Cu Smida, festival la ediţia cu numărul 3, suntem la 90 de km de Cluj – Napoca, luînd ca repere E60 şi DN1. Şi – au anunţat prezenţa Spirit Cave, Kimmo Pohjonen, Portico Quartet, Son of Kemet, Krisper, Barabas Lorinc Quartet, mPaperjam, Immortal Onion şi Muntet.

Festivalul internaţional de chitară Transilvania
(21 – 25 august)
Organizat de Asociaţia de Chitară Transilvania – preşedinte Constantin Andrei; vicepreşedinte Ştefan Trifan – festivalul ajunge în 2018 la cea de a 16 – a ediţie. Palierele muzicale păstrează structura ediţiilor anterioare: concurs (solo, respectiv ansambluri camerale), recitaluri, cursuri masterclass.
Invitaţi sunt David Orosz – Tudor Gliga, Gabriel Guillen (Venezuela), Raphaella Smits (Belgia), Rovshan Mamedkuliev (Azerbaijan) şi Jeremy Jouve (Franţa).
Festivitatea de premiere şi gala laureaţilor sunt programate sâmbătă 25 august (16. 00 – 19. 00). Concursrul, cursurile master şi recitalurile au loc în spaţiile Academiei de Muzică ‘Dima’ Cluj – Napoca.

Masterclass Marius Vlad Budoiu
(25 – 31 august; Academia
de Muzică ‘Dima’)
Cunoscutul şi apreciatul tenor clujean Marius Vlad Budoiu propune un masterclass vocal. Trebuie reţinut faptul că Marius Vlad Budoiu este unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului şi singurul profesor cu doi studenţi câştigători ai Concursului Operalia (organizat de Placido Domingo), mă refer la soprana Adela Zaharia şi tenorul Stefan Pop!
Alături de ilustrul tenor va fi David Crescenzi, pianist şi dirijor de renume internaţional, cu o carieră de anvergură şi oaspete drag al scenei clujene.
Acestea sunt evenimentele muzicale ale lunii august. În acest context se impune şi deschiderea stagiunii Teatrului Maghiar de Stat Cluj – Napoca, 23 şi 25 august, când sunt programate două spectacole ‘Consolare din străbuni’ de Tamasi Aron (spectacol invitat, Teatrul Jokai din Bekescsaba) şi ‘Ilegitim’ (spectacol al TMS Cluj – Napoca), ambele în sala ‘Studio’ a teatrului condus de Tompa Gabor.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie