Audiere publică cu candidaţii la funcţia de primar al Clujului

Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj” organizează joi, 24 noiembrie, ora 11.00, în sala de conferințe a stadionului Cluj-Arena (Splaiul Independenţei), o audiere publică cu candidaţii la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca din cadrul alegerilor locale din 2012. Scopul audierii publice este de a identifica soluţii pentru relansarea economiei.

„Măsurile anticriză, inițiate de guvernul Boc abia la începutul verii anului 2009 şi continuate în 2010-2011 la comanda FMI – BM – Băncii Europene, au condus la dispariția a peste 300.000 firme mici şi mijlocii şi la disponibilizarea a 630.000 de angajați. Astfel, a crescut numărul şomerilor, al celor asistați social şi al evazioniştilor fiscali, rata de ocupare a forței de muncă ajungînd la cel mai jos nivel (58.8%), raportat la cel normal (70%), pe care îl înregistrează Germania în această perioadă critică” – precizează, într-un comunicatremis presei, Iosif Pop, unul dintre iniţiatorii acestei audieri publice şi în acelaşi timp membru în Consiliul Civic Local Cluj şi în grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj”.

Cetăţenii care doresc să participe la audiere, sînt invitaţi să realizeze depoziţii (opinii) pe care să le expedieze la adresa lobbypentrucluj@gmail.com pînă în data 22 noiembrie, ora 17.00. În conţinutul acestora, depozanţii trebuie să răspundă la cel puţin una dintre întrebările din motivaţia audierii, care se găseşte blogul Grupului de iniţiativă „Lobby pentru Cluj”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie