Au abandonat Parcul industrial TETAROM V

PSD Cluj îi acuză pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe şi pe primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, de faptul că au abandonat proiectul Tetarom V, care ar fi putut genera numeroase locuri de muncă pentru tinerii din zonă. Social democraţii spun că deşi la începutul acestui an Alin Tişe arăta că proiectul constituie o prioritate, promisiunea a rămas nerealizată. „Construirea parcurilor industriale şi implicit crearea de noi locuri de muncă trebuie să fie un obiectiv pentru toate partidele politice locale. Este o modalitate prin care putem să creştem calitatea vieţii clujenilor şi o oportunitate prin care să dezvoltăm Clujul. Încă din anul 2012, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, dl. Alin Tişe promitea clujenilor din Câmpia Turzii şi Luna înfiinţarea unui nou parc industrial, Tetarom V, care va avea o suprafaţă de 60 de hectare. În anul 2016, Alin Tişe, alături de actualul primar al municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a promis din nou înfiinţarea parcului industrial TETAROM V. În ianuarie 2017 Alin Tişe a precizat că obiectivul TETAROM V este în atenţia sa şi că este o prioritate, însă binenţeles promisiunea a rămas nerealizată, probabil domnii Alin Tişe şi Dorin Lojigan pregătind proiectul pentru campania electorală din 2020, când iar vor promite şi iar nu vor realiza nimic. Alin Tişe şi Dorin Lojigan au promis că TETAROM V este un proiect prioritar, însă l-au abandonat imediat după ce au câştigat alegerile.

Ştiu dle. Alin Tişe că vacanţele de la tropice sunt mult mai confortabile decât munca administrativă, însă oamenii din Câmpia Turzii au nevoie de locuri de muncă, tinerii din Câmpia Turzii au nevoie de o şansă în viaţă care poate fi un loc de muncă stabil în parcul industrial Tetarom V. Ştiu dle. Dorin Lojigan că este mai uşor să comentezi toată ziua pe reţelele de socializare demersurile opoziţiei decât să dezvolţi proiecte pentru bunăstarea comunităţii din Câmpia Turzii, comunitate pe care cu onorabilii dumneavoastră colegi liberali din Consiliul Local aţi condamnat-o la pauperitate” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj. Social democratul arată că înfiinţarea parcului industrial TETAROM V este importantă pentru locuitorii din Câmpia Turzii, zonă care are nevoie de investitori pentru a crea locuri de muncă.

Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie