„Atelier de front. Artişti români în Marele Război” – de miercurea viitoare la MNAR

Expoziţia-eveniment „Atelier de front. Artişti români în Marele Război”, care marchează contribuţia artiştilor la procesul de formare a memoriei colective în legătură cu Primul Război Mondial, se va deschide miercuri, 23 august, de la ora 18,00, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR). „Creaţiile unei întregi pleiade de artişti mobilizaţi depun mărturie asupra Marelui Război din perspectiva contemporaneităţii imediate, directe, şi participă astfel la „scrierea” istoriei, picturile, sculpturile şi desenele realizate de aceştia fiind menite unui viitor Muzeu Militar. Ele consemnează viaţa de pe front şi din spatele frontului în scene de un tragism adesea conţinut, câteva dintre lucrări fiind expuse pentru prima oară cu prilejul „Expoziţiei Artiştilor Mobilizaţi de Marele Cartier General al Armatei””, informează MNAR, într-un comunicat transmis AGERPRES. O scenografie sugestivă, inspirată de structura tranşeelor şi a liniilor de front, recreează atmosfera traumatizantă a războiului şi accentuează emoţional mesajul celor peste 120 de lucrări ale artiştilor mobilizaţi, printre care Nicolae Tonitza, Ion Teodorescu-Sion, Camil Ressu, Ştefan Dimitrescu, Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Cornel Medrea.

O selecţie din expoziţie va fi itinerată ulterior la Roma, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Museo del Risorgimento (Complesso Vittoriano), gazdă a evenimentului, precizează sursa citată. Expoziţia, curatoriată de Alina Petrescu, poate fi vizitată, la parterul Galeriei Naţionale a MNAR, până în 28 ianuarie 2018.

Articole din aceeasi categorie