Asociaţia de Dezvoltare Rurală ,,Someş – Nadăş’’ a demarat strategia de dezvoltare locală pe un proiect cofinanţat din Fondul European Agricol

La conferinţa de presă, organizată marţi, de cea mai tînără structură asociativă din judeţul nostru, creată cu scopul de a accede la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, pe măsura 19 – Dezvoltare locală LEADER, a fost lansat proiectul : Creşterea capacităţii de colaborare la nivel teritorial în scopul elaborării strategiei de dezvoltare locală pentru teritoriul acoperit de asociaţia ,, GAL Someş – Nadăş’’.

Din materialele prezentate la această primă întîlnire cu presa, am reţinut faptul că sprijinul pregătitor Somes-Nadaspentru elaborarea strategiei de dezvoltare locală are o valoare de 63.036,68 lei fără TVA, sumă asigurată în întregime de Uniunea Europeană şi Guvernul României.

În urma implementării proiectul va genera strategia de Dezvoltare Locală pentru teritoriul acoperit de comunele: Floreşti, Baciu, Săvădisla, Gîrbău şi Sînpaul, iar în cazul selectării acestuia , la nivel naţional, va constitui documentul strategic ce va sta la baza funcţionării Grupului de Acţiune Locală Someş – Nadăş.

În cadrul conferinţei au fost prezentate obiectivele proiectului, activităţile ce urmează să fie implementate, indicatorii acestuia şi unele rezultate anticipate.

Subsumate imperativului de creştere a capacităţii de colaborare la nivel teritorial în scopul elaborării strategiei de dezvoltare locală în acest perimetru geografic de 423,79 km p, ce cuprinde 29 de sate cu o populaţie de 42,344 de locuitori, obiectivele sînt sintetizate în opt puncte, din care nominalizăm patru: activităţile de informare şi animare, unde se va insista pe principalele activităţi eligibile şi a tipurilor de beneficiari; colectarea datelor necesare elaborării SDL, din care nu vor lipsi cele economice, demografice, de patrimoniu, geografice şi de altă natură, care se vor face atît de la actori relevanţi din teritoriu, cît şi de la serviciile Institutului Naţional de Statistică. Auditarea proiectului va avea două etape, iar monitorizarea implementării acestuia va avea caracter permanent pentru a contribui la reuşita îndeplinirii obiectivului general.
DSCF0680[1]Desigur, pentru identificarea problemelor ridicate , a nevoilor şi oportunităţilor de dezvoltare din teritoriu, se vor organiza anchete sociologice, interviuri cu reprezentanţi din ONG – uri, instituţii publice,întreprinderi, agricultori, etc., încît firma de consultanţă, în speţă Civitas, să definitiveze programul în termenul de 90 de zile.

Parteneriatul cuprinde 31 de actori după cum urmează: 16,13 la sută sînt parteneri publici, 29,03 reprezentanţi ai societăţii civile şi 54,84 la sută parteneri privaţi, iar suma avansată pentru posibile proiecte eligibile este de 1,4 milioane euro.
În cadrul conferinţei a avut o intervenţie şi primarul comunei Sînpaul, Ovidiu Colceriu, preşedinte al Filialei Cluj a Asociaţiei Primarilor din România, care a subliniat faptul că implicarea autorităţilor publice locale este esenţială în implementarea acestei noi strategii capabile să genereze nu numai beneficii ci şi branduri locale, dat fiind faptul că toate comunele asociate se găsesc în zona metropolitană, există suficientă omogenitate, caracteristici comune, deschidere spre stimularea măsurilor inovative şi transparenţă în perfecta funcţionare a aceste structuri asociative.

DSCF0682[1]La rîndul său, directorul regional Civitas, Balogh Marton, a prezentat iniţiativa Asociaţiei de Dezvoltare Rurală Someş – Nadăş ca o premieră a anului în iniţierea acestui important program, asociaţia părînd extrem de dinamică, stimulînd parteneriatul dintre sectorul public şi privat ce poate duce la dezvoltări calitative în domeniul social, economic şi al infrastructurii locale, inclusiv la stimularea producătorilor agricoli şi promovarea produselor acestora pe pieţele de desfacere.

Preşedintele asociaţiei, Tamaş Gebe Andrei, a sintetizat afirmind că există suficiente resurse în perimetrul asociat pentru a putea accesa fonduri europene în dezvoltarea oferită de programul LEADER pe perioada anilor 2014 – 2020.

Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie