Artişti în vremea pandemiei

Ana-Cristina TARŢA: “…încerc să-mi petrec zilele studiind la vioară, citind, vizionând filme”

D.Ş: Care este situaţia pandemiei cu Covid-19 în Argentina? Cât poţi ieşi? Cum arată , la modul general, o zi din viaţa ta?

Cristina Tarţa: Noi suntem în carantină obligatorie și foarte strictă încă de pe 19 martie. Majoritatea populației n-am mai ieșit din casă chiar dinainte, de pe 16 martie, de când ni s-a cerut vehement să facem astfel. Carantina se respectă cam într-o proporție de 90-95 la sută. S-a încurajat lucratul de acasă, iar eu m-am adaptat și am început să dau ore de vioară la distanță prin videochat. Afară pot circula doar persoanele care lucrează în industria alimentară, medicală, și alte domenii esențiale în aceste vremuri. De asemenea se poate ieși numai la cumpărături de alimente și medicamente, doar la magazinele cele mai apropiate locuinței, precum și pentru asistarea celor ce au nevoie de asistență.

D.Ş: Înseamnă că de activitate la nivelul artelor spectacolului nici nu mai poate fi vorba.

Cristina Tarţa: Teatrele și salile de concerte și-au închis porțile încă de pe 13 martie, la fel și școlile. Actualmente teatrele difuzează pe internet cele mai bune înregistrări făcute în toți anii de existență.

D.Ş: În aceste condiţii, sunteţi plătiţi? Care este situaţia?

Cristina Tarţa: Salariile se plătesc în continuare, iar liber profesioniștii primesc un ajutor in bani pe toată perioada pandemiei. Actualmente în Argentina sunt 690 infectați dintre care 18 au decedat. Eu încerc să-mi petrec zilele studiind la vioară, citind, vizionând filme.

D.Ş: Mă gândesc că şi o parte dintre recitalurile programate iniţial, s-au anulat sine die. Sunt şanse de reprogramări în aceste condiţii?

Cristina Tarţa: Da, aşa este. Din păcate suntem mai mulţi artişti concertişti în această situaţie. Eu personal am pierdut două recitaluri programate pe prima săptămână din aprilie, în care aveam să cânt cu partenera mea de duo, pianista Maria Calleja, un repertoriu de compozitori impresioniști francezi. Sper să se reprogrameze și să reușim să le facem cândva.

Demostene ŞOFRON

Anul trecut publicam un interviu cu Ana-Cristina Tarţa, prim violonistă în cadrul Orquesta Estable del Teatro Argentino din Buenos Aires, Argentina. Luam astfel un prim contact cu mediul artistic argentinian, muzical în special. Poziţie onorantă şi plină de responsabilităţi într-un mediu artistic pe scena căruia au urcat de-a lungul timpului, vârfuri interpretative de talie, Sir Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Claudio Arrau sau Pablo Casals.

Articole din aceeasi categorie