Arte

Portret al artistului la tinereţe : Vlad Rus

Expoziţia absolvenţilor Universităţii de Artă şi Design din Cluj – Napoca deschide porţi cunoaşterii. Cunoaşterii de tendinţe în artele plastice în general, cunoaştere de profesori, de absolvenţi din diferite departamente, tineri înzrestraţi, cu aplecare spre domeniile alese. Şi este o bucurie să -i vezi şi să le vezi sau revezi lucrările, responsabilitatea artistică primînd în fiecare dintre ele.

Mă opresc în rîndurile care urmează asupra tînărului grafician Vlad Rus, surprinzător prin proiectul ales, în premieră absolută pot afirma acest – firmaţia se susţine în primul rînd pe faptul că am fost martorul tuturor ediţiilor Expoziţiei absolvenţilor UAD Cluj – Napoca -, pentru că premieră este abordarea tehnicii de luptă aeriană în cel de al II – lea Război Mondial, “acele maşinării de război aerian care, cu foarte mici excepţii, odată cu finalul conflictului,şi-au găsit sfîrşitul în serviciul forţelor aeriene”.

Vlad Rus tratează tema, am şi subliniat acest lucru într-o cronică anterioară,”sub forma unui album, gîndit şi structurat pe opt secţiuni, fiecare secţiune concentrată pe un stat anume, dintre statele participante la război şi pe acele aeronave care au fost construite înainte de izbucnirea conflictului, cu scopul de a îmbunătăţi performanţele de luptă la mare înîlţime. Fiecare secţiune este ilustrată cu un număr maxim de cinci aeronave, dintre cele mai emblematice pentru ţara respectivă”.

A fost un proiect care a cerut timp, mult, mult timp. Formatul albumului este de 31 x 24 cm, are 80 de pagini, sînt prezentate 31 de aeronave desenate, fiecare imagine fiind astfel concepută încît să scoată în evidenţă modelul, dotările, … Adevărul este că Vlad Rus oferă pentru cele 31 de aeronave date precise, de la rolul avionului (de vînătoare, recunoaştere, fotografiere, luptă, transport sodaţi sau armament, …) la fabricant, designer, primul zbor, retras din serviciu, utilizatori, perioada de fabricaţie, preţ, variante, viteză maximă, autonomie, viteză iniţială de urcare, sarcina aripă, raport putere/greutate, echipaj, lungime, anvergură aripi, înîlţime, suprafaţa aripii, greutate gol, greutate încărcat, grup propulsor – date multe, preţioase, necesare în înţlegerea aparatului în sine. Ceea ce trebuie să recunoaşteţi, presupune din start o documentare temeinică, dublată de un desen precis tehnic şi artistic deopotrivă.

Toate aeronavele – Supermarine Spitfire/Marea Britanie, Dewoitine D. 520/Franţa, Messerschmitt Bf 109/Germania, Macchi C. 200/Italia, Mikoyan Gurevich MiG 3/Rusia, IAR 80/România, sînt doar cîteva dintre cele 31 prezentate – sînt interesante, pentru că fiecare în parte aduc ceva nou în industria aernoautici şi nu numai.

Personal văd albumul editat şi lansat, îl văd tipărit în condiţii grafice deosebite, aşa cum merită şi trebuie să şi fie. Îl văd apoi la Vlad Rus într-o postură onorantă de grafician al unor firme de profil, pe măsura talentului pe care îl are, în care se evidenţiază uşor, cunoaşterea bună a desenului în general, a desenului tehnic în particular, a tehnicilor specifice graficii, respectul acordat detaliilor şi amănuntelor, chiar şi celor aparent nesemnificative, echilibrul proporţiilor. Nu în ultimul rînd, îl văd continuîndu – şi studiile artistice la nivel de master, acolo îi este locul de drept pentru următoarea perioadă. Şi sînt ferm convins că despre Vlad Rus voi mai avea prilejul să scriu. Încrederea se bazează pe faptul că am revenit nu odată, cide mai multe ori asupra tinerilor prezentaţi la prima lor expoziţie publică.

Demostene ŞOFRON

expl foto : Supermarine Spitfire

IAR 80

Articole din aceeasi categorie