Artă şi Cultură

De la Ravi Coltrane Quartet la Secrets of Egypt/Secretele Egiptului

2015 este un an al evenimentelor, firesc dacă ne gîndim numai la statutul de Cluj Capitală Europeană a Tineretului, statut care deja propune peste 1500 de întîlniri evenimente culturale, sportive, academice, …

Pentru lunile ianuarie – februarie – martie 2015, Amprenta anunţă trei evenimente de maxim interes, unul sportiv (Gala Boxului Profesionist, 21 februarie) şi alte două de artă şi cultură, concertul Ravi Coltrane Quartet, respectiv expoziţia History Hackers : Secrets of Egypt/Secretele Egiptului Antic. Pe rol sînt Secrets of Rome/Secretele Romei (mai – iunie) şi Grecia Antică (septembrie – octombrie).

Ravi Coltrane Quartet

21 februarie, Casa de cultură a studenţilor

Ravi Coltrane, fiul inegalabilului John Coltrane, s-a impus lumii muzicale prin talentul ieşit din comun, Ravi fiind cunoscut şi apreciat pentru solistică (saxofon), în calitate de şef de formaţie, compozitor. În formula de quartet – alături de el sînt David Virelles/pian, Dezron Douglas/bass, Jonathan Blake/baterie – au fost invitaţii festivalurilor Monterey Jazz Festival (2001, 2013), Montreux Jazz Festival, Newport Jazz Festival, Vienne Jazz Festival, nu sînt singurele.

Ravi Coltrane a evoluat pe scenă alături de mari nume ale jazzului cum sînt McCoyTyner, Herbie Hancock, Branford Marsalis, Michael Brecker, Carlos Santana, Stanley Clarke, Roy Haynes, …, nume aimportante, cunoscute, apreciate. Prezenţa lor europeană se datorează şi promovării albumului Spirit Fiction, album lansat în iulie 2012 (compoziţii de Ravi Coltrane, Ralph Alessim Ornette Coleman, Paul Motian, …).

History Hackers : Secretele Egiptului Antic

30 ianuarie – 30 martie, clădirea The Office/Bulevardul 21 Decembrie 77

Este cea mai mare expoziţie interactivă pentru copii. Proiectul în sine pune la dispoziţia copiilor o parte dintre cele mai fascinante poveşti ale istoriei, într-o serie de expoziţii interactive, o veritabilă experienţă educaţională. Fiecare vizitator poate să analizeze îndeaproape fiecare exponat în parte, să-l atingă, un univers fascinant ce trebuie cunoscut la adevărata lui valoare.

Expoziţia Secretele Egiptului Antic include prezentări şi explicaţii ale momentelor, personajelor şi obiceiurilor esenţiale ale epocii, îmbinînd faptele istorice prezentate pe înţelesul celor prezenţi, cu elemente de butaforie, ateliere interactive (de bijuterii, hieroglife, mumificare, amulete), toate cu scop educaţional. Cei ce vor vizita expoziţia, au ocazia să intre într-o … piramidă, să ocupe loc pe tronul faraonului, să vadă live un sarcofag, să poarte costume, …, să experimenteze specificul acelor timpuri.

Vom reveni asupra fiecăruieveniment în parte, pe măsură ce ce apropie datele de desfăşurare.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie