Arta în Grădină

Podoabele grădinii, conceptul tematic al ediţiei 2019

Simpozionul Internațional de Arte Vizuale ARTA ÎN GRĂDINĂ, de la Grădina Botanică din Jibou, și-a desfășurat activitățile celei de a VIII-a ediții în perioada 19-29 august 2019. Ca în fiecare an, Tabăra de Creație a reprezentat miezul manifestării. La ediția din acest an au participat artiștii Valentin Codoiu, Mariana Gheorghiu, Camelia și Eugen Moritz, Florin Gherasim, Cristian Porumb și Radu Șerban, toți din Cluj-Napoca, Gabriela Aniței din București și Elisabeth Ochsenfeld din Germania. Conceptul tematic al ediției “Podoabele grădinii” a fost propus de profesorul Vasile Cioca de la Universitatea de Artă clujeană.
În 28 august, în spațiul generos al grajdului castelului Wessel
ényi, a avut loc vernisajul expoziției care a reunit lucrările realizate de către artiștii participanți la ediția din acest an. În luna ocotmbrie, în cadrul manifestării MuzaFest din Zalău, lucrările se vor constitui într-o nouă configurație în spațiile expoziționale ale Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, ocazie cu care se va lansa și catalogul ediției a VIII-a.

Pe lăngă Tabăra de Creație, formatul Simpozionului a mai cuprins activități de documentare, activități culturale conexe (prezentări sau miniconferințe, seri de muzică și poezie, arta culinară) și ateliere de creație pentru copii.

În cadrul activităților de documentare am vizitat două biserici sălăjene de lemn, de secol XVIII, biserica din satul Domnin și cea din Bărsa. Ghid ne-a fost profesorul Sergiu Ghiurco.

Prezentările au fost susținute de către doi participanți, Vasile Cioca și Valentin Codoiu și de către doi invitați, dl. Gyorfi Gyorgy, profesor de fizică și bibliotecar la Biblioteca din Jibou, respectiv Aurel Medve, profesor de geografie. Seara de muzică a reunit un grup ad-hoc. format din Călin Boca (chitară), Călin Damșe (claviaturi) și “Mongolu” (baterie) care ne-a prezentat un recital compus din piese pop rock.

În cadrul atelierelor de pictură, profesorul Vasile Cioca a coordonat o grupă de copii de la Complexul de Servicii Sociale din Jibou. Lucrările lor au fost expuse lângă cele ale artiștilor profesioniști întregind evantaiul de răspunsuri la tema propusă.

Lucrările realizate de către artiști în această ediție vor completa colecțiile de artă contemporană ale instituțiilor care susțin acest simpoizon, Centrul de Cultură și Artă al judetului Sălaj și Centrul de Cercetări Biologice din Jibou.

Pe parcursul celor VIII ediții la Simpozion au participat 60 de artiști, care au realizat un număr de peste 100 de lucrări de pictură, grafică, sculptură și fotografie.

Radu ŞERBAN

Articole din aceeasi categorie