Ars photographica

Traian Andreiu, selecţii la Sofia, Chania şi Budapesta!

Colegul nostru Traian Andreiu recidivează în sensul bun al cuvântului. Fotografiile trimise diferitelor concursuri internaţionale, sunt foarte multe în această perioadă, au făcut subiectul selecţiilor internaţionale.

Mă voi opri asupra lor, în ordinea eveneimentelor propriu – zise. Încep cu “Alone”, fotografie selecţionată în cadrul minicompetiţiei internaţionale Street Photography, Sofia, 1 – 15 august, gazdă PhotoSynthetis Gallery.

A doua fotografie, The Colour of Concert, va fi expusă în cadrul deja cunoscutului International Photo Festival Chania, Atena, ediţia a II – a, 16 – 24 august, secţiunea Color.

A treia fotografie, BT Arena, a intrat în Top 20% în cadrul expoziţiei Centenare Bauhaus (arhitectură) de la Budapesta, Amazing Architecture; urmează să fie expusă la Art Market Budapest, 3 – 6 octombrie; fotografia ocupă în momentul de faţă locul 574 din… 110 607 fotografii trimise!

Traian Andreiu a fost unul dintre artiştii găzduiţi de Galeria de Artă FĂCLIA, o expoziţie care nu se uită deloc. Şi cum nu se uită, îmi doresc şi ne dorim ca Traian Andreiu să… recidiveze cu şi într-o nouă personală la noi. Este aşteptat cu aceeaşi încredere şi bucurie, cu aceeaşi prietenie.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie