Aristoteles Workshops

Dan NUŢU: “Documentarul, un alt mod de a tatona şi explora ce e în jurul tău”

Luna august este prin excelenţă luna Atelierelor Aristoteles – organizatori Dan Nuţu şi Cristina Hoffman; profesori invitaţiArne Bro, Lotte Mik Meyer, Laurent Becue Renard, Isidore Bethel -, demers artistic ce are în atenţie filmul documentar de la identificarea temelor la scrierea scenariilor, filmări, montaj.

Cei 12 participanţi din ţară şi de peste hotare au fost împărţiţi în patru echipe: Sam Basset/Marea Britanie, Olya Chernykh/Ucraina, Voicu Mureşan/România * Bronte Stahl/Statele Unite, Lorenzo Fabbron/Italia, Claudia Alexandru/România * Julia Elger/Germania, David Power/Marea Britanie, Prokop Bence/România * Maciej Thiem/Polonia, Vasile Todinca/România, Ieva Sakalyte/Lituania, fiecare cu atribuţii în echipele propriu – zise.

Sunt patru echipe care lucrează împreună şi alături de profesori de aproape cinci săptămâni, finalul Atelierelor Aristoteles urmând să aibă loc vineri 30 august.

Voi fi la Beliş pentru acest sfârşit de săptămână, anume pentru a vedea filmele alături de realizatori.

Surpriza cea plăcută la prima mea vizită la Beliş, a fost să fie întâlnirea cu Dan Nuţu, în postura de organizator şi profesor. Discuţia pe care am avut-o a avut în centrul atenţiei Aristoteles Workshops, aflat anul acesta la cea de a 14 – a ediţie.

D. Ş: Suntem la ediţia cu numărul 14. Care este istoria Aristoteles Workshops?

D. N: În 2005 am făcut o aplicaţie către Arte France, care a fost acceptată. I – am pus un titlu pompos, pot spune acest lucru, ideea de la care am pornit fiind cea de a ne… juca de – a Aristoteles noile generaţii de realizatori de filme documentare. Celor de la Arte France le-a plăcut ideea, au îmbrăţişat – o şi a rămas cu acest titlu. Cât priveşte alegerea staţiunii Beliş, unde suntem pentru prima dată, a fost ideea lui Dan Curean şi Ligia Smarandache, doi din foştii mei studenţi, de a încheia un parteneriat pentru ediţia 2019. Şi iată cum v-am răspuns la două întrebări, anticipând – o şi pe a doua, de ce la Beliş.

D. Ş: Targetul este filmul documentar. De ce nu filmul artistic? Sau cel de animaţie…

D. N: Cât am fost la Boston am lucrat ca monteur pentru TBS, una dintree cele patru staţii importante ale Statelor Unite. Am lucrat cca zece ani, apoii împreună cu soţia mea, Cristina Hoffman, ne-am întrebat ce ar fi să facem şi altceva, ceva inedit, de aici şi aplicaţia pentru Arte France. Ne-am gândit de la bun început la filmul documentar. De ce? Nu are actori, e liberator, are în el o chestie, fără exagerare, Dumnezeiască. În zilele noastre mai toate filmele de ficţiune au în ele o tentă de documentar.Vedete mari devin oameni de – a locurilor respective, lucru nu foarte uşor de realizat, cum pare la prima vedere. În documentar ai oameni care aparţin locului respectiv, sunt actori buni sau mai puţin buni. Important este însă ce gust lasă acel film după o zi sau două de la vizionare. Lucru care este valabil şi pentru o carte, o piesă muzicală, un spectacol de teatru,…

D. Ş: Prin ce se defineşte un documentar?

D.N: Nu aş merge până la un credo al meu. Este însă un alt mod de a tatona şi explora ce e în jurul tău, un alt mod de a explora ce e în tine, cu tine, unde te afli la un moment dat în timp şi loc. Dacă crezi că poţi descoperi ceva nou, ceva ce altcineva nu a explorat, dacă e să spui o poveste credibilă, spunerea este infinit mai adevărată decât construcţia în sine, cea dintr-un studio de exemplu.

D. Ş: Ce îi învaţă Dan Nuţu pe cursanţi?

D. N: Nu – i învăţ absolut nimic, eu doar îi… muştruluiesc. Tot efortul nostru este de a aduce în cadrul Aristoteles Workshops profesionişti de top din domeniu, scenarişti, monteuri, cameramani, regizori… Şi dacă este unul precum Thierry Garrel, atunci cu atât mai bine. Thierry a fost unul dintre cei mai mari avocaţi ai Aristoteles Workshops. El obişnuia să spună că nu se poate vorbi de documentarişti în sensul cuvântului, ci de realizatori care au ajuns pe marele ecran. Un Michael Moore, fraţii Burns au ajuns pe marele ecran prin subiecte politice sau sociale controversate. Situaţia documentarului este alta…

D. Ş: Putem nuanţa?

D. N: Documentarul per se nu ajunge la mall – urile din oraş, nu ajunge nici pe marele ecran. Filmul documentar este difuzat mai mult în festivaluri de profil. Tot Thierry Garrel spunea că nu se poate vorbi despre un documentar în nicio cultură atâta timp cât nu apare pe ecranele televizoarelor. Reiau ideea difuzării lui, în festivaluri mari de film cum sunt Cannes, TIFF – ul clujean. Festivalurile sunt singurele pieţe de desfacere pentru filmele documentare.

D.Ş: Sunteţi la ediţia 14 – a. Ce cursanţi aţi avut în timp?

D. N: Adina Pintilie este multilaureată naţional şi internaţional. Un Ursul dee Aur la Berlin spune dacă nu totul, aproape totul. Sunt foarte mulţi… Dan Curean, Ligia Smarandache, Vlad Voinescu – unul dintre cei mai buni sunetişti, Iulia Matei – excelentă editoare, Marius Iacob, sunt cei care au făcut şi fac meserie în film. Am avut cursanţi din Ungaria, Norvegia, Franţa, Marea Britanie, Italia,…, mulţi au făcut cariere în ţările lor. Ştiţi care este surpriza? Suntem mai bine cunoscuţi şi apreciaţi peste hotare decât la noi în ţară.

D. Ş: Filmul românesc?

D. N: E într-o formă excelentă, include aici şi filmul documentar. Nenorocirea mare e alta, nu avem nici o televiziue în România care să fie cu adevărat interesată de filmul documentar. Eu le-aş da filmele făcute în cadrul Aristoteles Workshops, gratuit! În fiecare an am realizat patru filme, ajung la 56 cu ediţia 2019. Să vă mai spun ceva, singura dată când Televiziunea Română a fost interesată de filmul documentar a fost când director general era Tudor Giurgiu. Acum…, acum avem dansuri populare, manele, tot felul de show – uri de prost gust, dezbateri în care politicienii mai mult se înjură între ei… Pe cine să mai intereseze filmul documentar atunci?

Demostene ŞOFRON