Aniversări clujene

Cornel Udrea: “Mai rău să nu fie. Uite că se poate, poate fi şi mai rău”

Împlineşte 72 de ani. 72 de ani cu bune şi mai puţin bune, dar 72 de ani activi. De unde atâta vitalitate? Greu de spus şi nici autorul nu este dispus să ofere multe amănunte. De unde atâtea idei? O altă întrebare cu răspunsuri ce se lasă aşteptate. De unde puterea de a trece peste momentele mai puţin plăcute? Este întrebarea la care răspundem noi: din dorinţa de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă nu plac multora. De unde încăpăţânarea de care dă dovadă? Poate din credinţa că lucrurile vor lua, în timp, o altă turnură, una în care despre România să se vorbească cu respect.

Acesta este Cornel Udrea omul. Acesta este şi scriitorul Cornel Udrea, aflat în faţa celui de al 137 – a volum, romanul Chiar el a spus cu mâna lui, volum ce va fi lansat luni 1 aprilie, 17. 00, în sala “Transilvania” a Casei de cultură a studenţilor. Cu o menţiune ce se impune de la sine, cea a implicării lui Flavius Milăşan în tot ce înseamnă artă şi cultură, valori spirituale ale timpurilor noastre.

Scriitorul Cornel Udrea este o adevărată provocare. De la poezie la proză, de la teatru, musical la teatru radiofonic, de la monografii la eseistică, autorul este mesagerul stării de bine. Aduce acel confort mental de care oamenii au atâta nevoie, aduce linişte, zâmbete, lumină pe feţele tuturora. Acesta este Cornel Udrea, cel care ne onorează cu scrisul său în fiecare zi.

Am stat de vorbă de mai multe ori. Interviul realizat sâmbătă 23 martie, punctează câteva adevăruri, deloc cosmetizate…

Despre 12 luni din viaţa României. 2018/2019

Am avut şi am o vorbă, ca 2019 să fie mai bun decât 2020. Sunt însă pesimist, pesimist pentru apatia soc ială generalizată, pentru felul în care oamenii înţeleg sp povestească, sp dezbată, să disece firul în patru, discuţii sterile la o cafea sau în faţa televizorului, unde-şi pierd ore preţioase din viaţă. Nu simt şi nu realizează că tot ceea ce li se întâmplă este făcut cu un anumit scop şi asta se numeşte în termeni tehnici, manipulare. Nu toţi răspund la a ceastă manipulare, asta e bine. Lucurile sunt însă pe pantă descendentă, lipseşte calitatea moralei, lipseşte deja calitatea vieţii morale, a vieţii etice. Ştim să facem teorie, dar atunc I când este să punem ceva în practică, o idee care să aibă şansa de a deveni principiu, reîncepem… comentariile sterile. Aşa arată 12 luni din viaţa României.

Despre cultură

Cultura nu face parte din sfera d einteres a politicienilor, apelează la ea rar şi atunci motivat, pentru voturi. Apelează mai nou la câte un intelectual pe care-l împing în faţă şi îl face să nu mai fie el însuşi, îl depersonalizează complet. Cum s-a ajuns aici? Tentaţiile materiale sunt mari, să o spunem decshis. Sunt nişte avantaje materiale care se oferă cu discreţie desigur. Riscul cel mare este că atunci când accepţi mercenariatul cultural şi moral, ajungi la mâna lor, poţi fi oricând trezit din somnul raţiunii.

Când somnul raţiunii naşte monştri

Da, somnul raţiunii naşte monştri în continuare, pertinentă observaţie. Este o realitate tristă. Mă mai deranjează ceva. Mă deranjează foarte mult ziaristul vehement, ziaristul tricolor intrat în politică. El îşi trădează astfel menirea şi statuitul deontologic. El trebuie să fie, atât cât se poate, echidistant, deşi este foarte greu să fii echidistant în societatea noastră. Trebuie să ai o atitudine echilibrată, să ai un fel propriu de a te exprima şi manifesta în societate, dar asta nu înseamnă că trebuie să te înregimentezi unui partid anume. De ce face acest lucru? O face pentru carieră? O face pentru a se duce să vadă cu miroase aerul la Bruxelles? Asta este culmea devenirii tale profesionale şi cam om? Este foarte puţin şi foarte trist. Ne va scoate omul acesta din marasmul acesta moral şi Europa va sta cu gura căscată la spusele lui? Nu va fi aşa, veţi vedea şi dvs. Acolo sunt nişte obiceiuri care au devenit cutume mineralizate, care nu mai pot fi schimbate. Este o birocraţie generalizată europeană care ne ţine în mreaja ei, mă refer la politicile instituţionale şi naţionale.

Imaginea României peste hotare

Imaginea României peste hotare este acceptabilă. Scrisul de pe portieră este jalnic, am mai semnalat acest lucru de mai multe ori., Suntem văzuţi cu un zâmbet mic în colţul gurii. Suntem acceptaţi aşa cum suntem, pentru că ete nevoie şi de noi, de pata de culoare care suntem. Nu trece săptămână ca politicianul român să nu iasă în faţă şi să se manifeste. Se sumeţeşte el naţionalist şi vorbeşte despre Roexit – ul care se află în zare purpuriu. Ei bine, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Ar însemna că singuri ne putem pregăti scăunelul, funia şi săpunul. Suntem orgolioşi, iar săpunul cu care vom mânji funia va face doar… clăbuci foarte spectaculoşi. Nu trebuie să gândim în ideea de a ieşi din circulaţia valorilor Europei. Suntem în Europa, dar suntem în marginea ei, nu în centru. Am ratat de mult şansa de a fi în centrul Europei, de a fi o voce distinctă. Iar ideea celor şase luni de conducere a preşedinţiei Parlamentului European pe mine unul mă înveseleşte. Într-un anumit moment mai trist al vieţii mele, l-am văzut şi ascultat pe bravul nostru cormoran Daea şi m-am înveselit, m-am optimizat, mi-am spus că nimic nu este pierdut pentru România atâta timp cât avem asemenea oameni, oameni care trăiesc într-o realitate paralelă excepâională şi pe care o cultivă în fiecare zi. Fac totul ca Europa să se uite la noi, să se minuneze de noi, să se uite la noi cu un zâmbet trist.

Despre mediocritate

Mediocritatea ne caracterizează, este cea mai favorabilă pentru că nu trebuie să duci lucrurile la capăt. Dacă eşti mediocru şi ai greşit nimeni nu se supără pe tine. Românul are o vorbă, “Mai rău să nu fie”. Uite că se poate, poate fi şi mai rău. Şi atunci se întâmplă ceea ce nu ar trebui să se întâmple, majoritatea românilor se utiă la TV, crezând că acea este viaţa şi realitatea. . Dar este realitatea lor, cea confecţionată pentru a prind eîn mreje o anumită parte a populaţiei, atât de “iubită” înainte de alageri. Este populaţia iubită, mângâiată pe cap, căreia I se dă găletuşca plină, comori nepreţuite cum sun t 1 litru de ulei sau 1 kg de făină, iar în buzunarul jerpelit li se bagă 20 de lei jerpeliţi. Asta este fericirea lor. Fericirea care la noi este confundată cu mulţumirea materială, de înţeles până la punct. Sunt zone în ţară în care se trăieşte ca într-un feudalism viu şi activ, foarte bine organizat.

Despre intelectualitate, universitate, şcoală, carte

Am observat un lucru îngrijorător. Încetul, încetul, intelectualitatea care gândeşte este pusă la zid, ostracizată pentru că încurcă treburile politiceşti, practic le încurcă socotelile. Ne înşelăm a spune că avemelite la ora actuală. Avem oameni care au citit mai mult decât alţii, care se exprimă mai bine decât alţii, dar asta nu înseamnă elită. Universităţile nu ne mai dau intelectuali, iar când dau sunt prea puţini. Şcolile nu mai scot copii care să citească, e cumplit ce se întâmplă. S-a spus c ă în vreo 20, 30 de ani, locul cărţilor va fi luat de Internet. Mi se pare a fi un lucru periculos. Nu mă pot aporpia de un ecran rece, vreau să trăiesc bucuria literei proaspăt ieşită de sub teasc.

Demostene ŞOFRON