Andrei Marga: Filialele ICR nu irosesc resurse financiare; se urmăreşte aducerea de personalităţi culturale în poziţia de directori

Filialele Institutului Cultural Român nu irosesc resurse financiare, dimpotrivă infrastructura filialei este asigurată de autorităţile locale, precizează preşedintele ICR, Andrei Marga, într-un comunicat remis sîmbătă AGERPRES.

Andrei-Marga-75“Infrastructura filialei este asigurată de autorităţile locale. Fiecărei filiale din provinciile istorice i se alocă două posturi din efectivul de posturi deja existent al ICR. Nu s-au creat noi posturi. Fiecare filială poate să-şi angajeze personal pe baza resurselor extrabugetare pe care le obţine”, susţine Andrei Marga.

El a mai explicat că ICR, în întregul său, operează pe bază de programe anunţate public, iar accesul la resurse se face prin competiţie. Filialele pot acumula resurse extrabugetare, ca pretutindeni în lumea civilizată, iar resursele pe care le obţin rămîn la dispoziţia filialei respective.

“Nivelul activităţilor ICR nu scade prin crearea de filiale, valori ce pot fi etalate cu succes pe plan internaţional sunt şi în provinciile istorice – teatrul de la Sibiu sau Craiova, muzeul de artă din Tulcea, complexul brâncuşian de la Tîrgu Jiu, opera din Iaşi şi multe altele”, se mai arată în comunicatul ICR.

Comitetul Director a decis printr-o hotărîre stabilirea de filiale ale ICR în provinciile istorice ale ţării. ICR are astfel filiale în ţară şi institute în diferite ţări.

Scopul filialelor este să asigure cunoaşterea în centrele culturale respective a programelor şi oportunităţilor asigurate de ICR, să elaboreze propuneri de programe care servesc misiunea stabilită de lege pentru Institut, să sprijine, cu mijloacele specifice ale Institutului Cultural Român, cultura ce se dezvoltă în provinciile istorice ale ţării, să coopereze cu institutele culturale române amplasate în străinătate în vederea promovării de valori competitive.

Scopul ICR este să aducă personalităţi culturale profilate şi prestigioase în poziţia de directori de filiale şi de directori ai institutelor culturale române din străinătate. Pînă în acest moment au fost desemnaţi directori de filiale însărcinaţi cu organizarea. Ei sunt remuneraţi în sistemul prestărilor de servicii, se mai precizează în comunicatul ICR.

Articole din aceeasi categorie