Andrei Andreicuţ – Arhiepiscop şi Mitropolit al Clujului

Viaţa spirituală a unui oraş, a unei cetăţi sau provincii se reînnoieşte periodic printr-un fenomen simplu şi natural venit de la Dumnezeu şi călăuzit de aripa sa protectoare, căci tot ceea ce e lăsat de Domnul pe pămînt are şi binecuvîntarea sa. A fost dar în firea lucrurilor ca locul lăsat liber prin suirea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Bartolomeu să aducă de frumoasa sărbătoare a Bunei-Vestiri întronizarea Înaltpreafericitului Părinte Andrei ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, acordînd astfel o semnificaţie nouă şi aparte tradiţionalei sărbătoriri dumnezeieşti, deoarece, aşa cum frumos a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, sărbătoarea Bunei-Vestiri reprezintă „începutul mîntuirii noastre”.

Sîntem chemaţi astfel la o nouă împărtăşanie şi la un nou îndemn de a păşi întru cele sfinte sub oblăduirea noului păstor, cel care în tinereţea sa şi-a început cariera de muncitor pe ogorul Domnului în această zonă, fiind hirotonit preot de către ÎPS Teofil Herineanu al Clujului, în 1978, şi funcţionînd apoi ca preot paroh la Turda-Fabrică, unde a devenit în curînd iubit de copii şi de poporeni pentru zelul şi credinţa lui.

Paznicii nemiloşi ai necredinţei comuniste au dorit să-l alunge şi să-l îndepărteze de zona proletară pe misionarul din Turda, care, după şapte ani şi-a găsit un nou loc de misionariat în biserica de la Maierii Albei Iulii, acolo unde, odinioară, poetul tînăr Eminescu a venit să asculte cuvîntul de laudă al lui Şaguna, la una din adunările Astrei. Prin faptele sale de laudă a fost ales curînd şi vicar admnistrativ al eparhiei, iar la 12 februarie 1990 înaintat la rangul de arhiereu-vicar cu titlul de Mureşanul, tuns întru monahism la mănăstirea Topliţa şi hirotonit arhiereu la 25 februarie 1990.

La 4 aprilie a fost ales locţiitor de episcop, iar la 8 iunie 1990 episcop eparhial, ca, la 15 iulie 1998 să fie ridicat la rang de arhiepiscop. După studii temeinice la Teologia din Sibiu, unde şi-a luat şi doctoratul, acum a venit vremea înfăptuirilor de noi cărţi, de înfiinţare de tipografie şi revistă creştină, „Credinţa străbună”, de punere a bazelor studiului universitar teologic la Universitatea din Alba Iulia şi a asistenţei sociale Filantropia. Toate aceste realizări, ca şi conduita de mereu veghetor asupra săracilor şi urgisiţilor soartei, misionarismul său generos şi cuvîntul îndrăgit de popor l-au propulsat în rîndul acelor fericiţi, demni de cîrmuirea celor mulţi şi de călăuzirea lor pe calea Credinţei.

Tînărul cu suflet de călugăr, din 1978, parohul nevoiaşilor şi copiilor de la Turda, din 1980, parohul însufleţit de credinţă şi chemat la noi fapte evanghelice prin lucrarea Sf. Duh a urcat, prin muncă şi stăruinţă, dăruire şi binecuvîntare treptele ierarhiei ecleziastice pînă la demnitatea de arhiepiscop, iar atunci cînd Domnul l-a chemat la sine pe iubitul său tălmăcitor al Bibliei, Bartolomeu, părintele Andrei a fost găsit vrednic să-l urmeze. Gestul măreţ al întronizării sale, dus la îndeplinire de Preafericitul Daniel, a adunat în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca o mare mulţime de credincioşi, care l-au iubit şi îndrăgit de la primele slujbe, în aşa fel încît succesorul de drept al Preaiubitului lor Bartolomeu a fost încă de la început recunoscut de poporenii Clujului ca Părinte, Duhovnic şi Călăuzitor, iar preoţilor drept chiriarh îndrumător, aşa cum acest rol, chemare şi datorie, i-au fost fixate prin Gramata Patriarhală şi de Preafericitul Daniel. Cităm un pasaj din înalta stipulare: „Preţuind cu multă bucurie însufleţirea şi dorinţa clerului şi credincioşilor ortodocşi români din Transilvania de-a păstra unitatea naţionalăşi bisericească, îi povăţuim pe toţi cu părintească dragoste, ca sub îndrumarea noului lor arhipăstor să păstreze şi să întărească unitatea Ortodoxiei româneşti, vieţuind în pace şi în bună înţelegere ca fii duhovniceşti care cred cu statornicie în Hristos şi «întru una sfîntă şi sobornicească şi apostolească Biserică»”.

Cuvîntul Preafericitului Daniel este la fel ca şi angajamentul rostit de ÎPS Andrei la Concertul In Memoriam pentru Mitropolitul Bartolomeu, cuvînt intitulat „Mitropolitul Bartolomeu, omul fără vicleşug”, chezăşii sigure că poporenii Clujului au intrat pe mîini bune. „Fii Bine-venit printre noi, Înaltpreasfinţit Părinte Andrei, şi fie ca numele purtat să fie, precum cel al marelui Şaguna, un simbol de mireasmă preacucernicăşi bine mirositoare!”

Mircea POPA

Articole din aceeasi categorie