Amenzi de 17.160 de lei înt-o singură zi, doar în zona pieţei Mărăşti

Poliţiştii locali au desfăşurat ieri, 3 decembrie, o razie în zona pieţei Mărăşti  avînd ca scop identificarea şi sancţionarea unor contravenţii privind ordinea şi siguranţa publică, trafic rutier, activităţi comerciale, curăţenia din zonă şi activitatea de panotaj publicitar, anunţă municipalitatea clujeană.

Potrivit acesteia, în urma acţiunii au fost întocmite 15 procese verbale pentru nedeţinerea documentelor necesare desfăşurării de activitaţi comerciale la punctul de lucru, 8 sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea legislaţiei privind  activitatea de taximetrie şi au fost identificate, respectiv sancţionate două persoane care apelau la mila publică.

De asemenea, au fost sancţionaţi 25 de conducători auto pentru staţionare/oprire în sensul giratoriu, staţiile mijloacelor de transport în comun şi  treceri de pietoni.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 17.160 lei. Municipalitatea avertizează că astfel de controale vor continua şi în perioada următoare.

A.S.

Articole din aceeasi categorie