Adriana Săftoiu la Cluj-Napoca

Saftoiu_AdrianaJoi, 11 iunie, de la ora 12, în Sala „Ioan Muşlea” a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Adriana Săftoiu se va întîlni cu cititorii şi va vorbi despre cel mai recent volum apărut la Editura Polirom, Cronică de Cotroceni, în colecţia „Ego-grafii”, disponibil şi în ediţie digitală.

“Însemnările sale din jurnal – se arată pe clapeta a II-a a cărţii –, completate cu numeroase amintiri, reconstituie fragmentar acea perioadă din viaţa autoarei, într-o vreme cînd speranţele renăscute ale multor români se aflau pe un trend ascendent. Iluziile însă nu pot dura o veşnicie. Simple gesturi, evenimente sau scurte schimburi de replici vin să ne sugereze o altă lume, îndeobşte nevăzută sub toate faţetele ei, una în care regulile par fluide şi imposibil de ordonat, iar deciziile depind prea adeseori de afinităţi sau aversiuni greu de înţeles.

Scrisă cu nerv, cu un spirit de revoltă bine temperat, şi bazîndu-se pe iscusinţa autoarei de a analiza retrospectiv fapte la care a fost martoră nemijlocit, cartea Adrianei Săftoiu se constituie astfel într-o mărturie condusă inteligent, despre o epocă şi cîteva dintre personajele ei aflate la putere sau în preajma acesteia, dar şi despre ce se poate întîmpla atunci cînd convingerile personale ajung să se afle în opoziţie cu ale celor din jur.”

Cartea va fi prezentată de către Conf. univ. dr. Valentin Naumescu, de la Facultatea de Studii Europene a Universităţii “Babeş-Bolyai”.

*

Ana Adriana SĂFTOIU s-a născut la 11 septembrie 1967, la Dej, jud. Cluj. A urmat clasele IX-XI la Liceul de Matematică-Fizică “Al. Papiu Ilarian”, sectia filologie-istorie, din Tîrgu Mureş, iar clasa a XII-a, la Liceul de Filologie-Istorie din Timişoara (1984-1985; în prezent: Colegiul Bănăţean). Urmează Secţia română-spaniolă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti (1987-1992), în perioada 1992-1993 urmînd un an de specializare – Literatura comparată – în cadrul aceleiaşi Universităţi. Tema lucrării de licenţă: Vintilă Horia, între Dumnezeu şi exil (conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Nicolae Manolescu). Ziaristă la Rompres şi Mediafax (1993-1998), publicînd, în această calitate, în principalele cotidiene naţionale (România liberă, Evenimentul zilei, Adevărul, Cotidianul, Cronica română etc.), diverse corespondenţe din vizitele externe, unde însoţea delegaţii oficiale. Colaborează, de asemenea, la Sfera politicii, coordonată de Stelian Tănase. Specializare în jurnalism politic la Sofia (1995), iar în perioada 1995-1996 urmează cursurile de jurnalism ale Universităţii de Vară “Marea Neagră”. În 1998 frecventează un curs postuniversitar de jurnalism la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti. În 2000 beneficiază de o bursă în relaţii publice acordată de Institutul Republican Internaţional în SUA, pe lîngă instituţiile de stat din Washington D.C. (Departamentul de Stat, Congresul SUA) şi Universitatea Harvard din Boston. Debutează cu proză în revista Vatra din Tîrgu Mureş (1984), selectată în urma lecturii la Cenaclul Literar “Romulus Guga” din Tîrgu Mureş, debutul jurnalistic avînd loc în 1990, la ziarul Glasul, editat de Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti; în 1992 este colaboratoare la revista Acum, coordonată de George Pruteanu. S-a implicat în campania de presă “Salvaţi Dunărea”. Secretar de stat, purtător de cuvînt al Guvernului Radu Vasile (1998-2000). Director de cabinet în Ministerul Transporturilor (2000-2001), ministru fiind Traian Băsescu. Director al Biroului de Presă al Partidului Democrat şi consilier la REMITROM 2000 (2001-2004). Membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2003-2004). În anul 2004 este aleasă deputat de Bucureşti pe listele Alianţei D.A. – PNL-PD, dar a demisionat din Parlamentul României, la 22 decembrie 2004 (ca urmare a incompatibilităţii cu funcţia de consilier prezidenţial). Consilier prezidenţial, şef al Departamentului de Comunicare Publică, purtător de cuvînt al Preşedintelui României, Traian Băsescu (2004-2007). Aleasă din nou membru în Parlamentul României, de unde, în ianuarie 2012, îşi va da demisia de onoare. În prezent este managerul propriei firme de P.R. şi comunicare. Vorbeşte limbile engleză, franceză şi spaniolă. A mai publicat volumele: Vocile puterii. De vorbă cu purtătorii de cuvînt (2007) şi Jurnal de campanie (2009). În anul 2007 a primit Premiul “Comunicatorul Anului”.

Ilie RAD

Articole din aceeasi categorie