Adrian Oros – parlamentarul care vrea să redea Clujului importanţa pe care o merită

Timp de trei ani preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Cluj – cu alte cuvinte şeful ei, dar, în acelaşi timp ,omul din umbră -, cel care a muncit fără să se laude niciodată -, acesta este Adrian Oros, candidatul USL în Colegiul 1 deputaţi, din Cluj-Napoca. Oros intră în bătălia pentru un loc în Parlamentul României, după ce, ca o recunoaştere a muncii sale, a fost desemnat de conducerea centrală să-i reprezinte pe liberali în această competiţie. Om de o probitate morală şi corectitudine de netăgăduit – virtuţi pe care le va duce cu el în Parlamentul României -, Adrian Oros a acceptat să treacă peste modestia care îl caracterizează pentru a se prezenta cititorilor cotidianului nostru. „Voi sprijini orice iniţiativă şi proiect local , voi promova politici de sprijinire a mediului de afaceri şi de eliberare a sa de sub presiunea politicului şi a corupţiei, voi fi un mediator între administraţia locală şi Guvernul României , astfel  încît Clujul să-şi păstreze profilul de centru al elitei medicale, important centru universitar şi să devină, în patru ani – polul dezvoltării regionale, în cinci ani – centru politic al regiunii de Nord-Vest, în şase ani – magnetul investiţiilor străine, iar în opt ani Capitală Culturală Europeană”, aceasta şi-a propus Adrian Oros să facă pentru clujeni şi pentru Cluj.

Reporter: Pentru cei care nu vă cunosc, cine este Adrian Oros? Care este parcursul carierei dvs profesionale?
Adrian Oros: Sînt un ardelean născut în municipiul Gherla, în urmă cu 47 de ani, într-o familie de oameni modeşti, muncitori şi cinstiţi, care s-au străduit să le ofere celor patru băieţi un trai decent şi bună creştere.
Sînt conferenţiar la Facultatea de Medicină Veterinară si prorector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. De asemanea, sînt preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Cluj. Şi gradul didactic, şi funcţiile le-am obţinut cu sudoarea frunţii, după ani de muncă şi de cercetare, respectiv în urma unor concursuri riguros organizate.  De fapt, în general, pentru mine, în viaţă nimic n-a fost „de-a gata”, iar pentru ceea ce alţii pocnesc din degete, eu am muncit pe brînci. Dacă astăzi sînt cunoscut şi respectat, toate se datorează acestui fapt – e valabil şi pentru activitatea profesională, şi pentru munca de partid. Trăiesc în Cluj-Napoca de 30 de ani. Aici mi-am făcut studiile universitare, aici mi-am construit familia şi cariera profesională. Soţia mea, Maria, este tehnician dentar, iar fiul nostru Radu-Mihai este student la facultăţile de Informatică şi, respectiv,  Bussines ale UBB. Chiar dacă familia mea nu este implicată politic, mă susţine sută la sută în ceea ce mi-am propus să fac pentru clujeni şi pentru Cluj.

Rep: De cînd sînteţi membru al organizaţiei clujene a Partidului Naţional Liberal şi ce funcţii aţi deţinut?
A.O.: Sînt membru PNL din 2008. Între anii 2009-2010 am fost vicepreşedinte al PNL Cluj, iar în perioada 2009-2012 am fost preşedintele PNL Cluj-Napoca.

Rep:  Este cunoscut faptul că în PNL Cluj s-a dus o luptă destul de dură pentru ocuparea unui loc pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare din decembrie. Ce vă recomandă pentru acestă candidatură? Care sînt performanţele dvs din punct de vedere politic?
A.O.: Întotdeauna, în preajma alegerilor,  există asemenea frămîntări în toate partidele. În PNL Cluj –Napoca sînt multi colegi valoroşi care ar fi fost îndreptăţiţi să ocupe un asemenea loc onorant. Pe de altă parte , nominalizarea mea a fost, cred eu, una normală şi a fost validată în toate forurile partidului. După 2009, împreună cu echipa din Biroul Municipal , am deschis partidul, am chemat alături de noi mulţi clujeni care doreau să se implice. Astfel că, la prezidenţialele din 2009 am avut al treilea scor electoral după Bucureşti şi Braşov , iar la alegerile locale din acest an am dublat numărul consilierilor locali PNL. Scorul partidului a crescut de la 8 la 28% şi, chiar dacă nu îmi place să mă laud, sînt unul dintre cei care a contribuit la acest lucru.

Rep: De ce doriţi să deveniţi deputat de Cluj? Ce credeţi că veţi putea face pentru clujeni din această postură?
A.O.: Decizia de a candida am luat-o cu mult timp în urmă, iar motivaţia este aceea că eu cred, şi vreau să demonstrez, că politica se poate face şi altfel .
M-a durut foarte mult să văd că numele celor care conduc şi conduceau Clujul devin sinonime cu corupţia. Nu acesta este viitorul pe care eu îl văd şi îl doresc pentru Cluj , pentru comunitatea noastră , pentru familia mea. Avem nevoie de politicieni care să-i trateze pe toţi clujenii cu respect şi consideraţie. Nu putem plăti preţul corupţiei în schimbul dezvoltării. Nu putem sacrifica legea şi bunul simţ, pretinzînd că s-a mai făcut cîte ceva .Cred că lucrurile se pot face şi bine, şi corect.
Refuz categoric sintagma că toţi politicienii sîntem la fel. Ştiu că celor care au fost la putere în ultimii ani le-ar conveni să fie aşa. Dacă toţi am fi la fel, n-ar mai conta nici tăierile de salarii, nici umilirea pensionarilor, nici distrugerea educaţiei, nici închiderea spitalelor. De fapt, aceste lucruri contează şi cei care le-au cauzat trebuie să plătească electoral.
Nu cred că proiectele trebuie puse mai presus de oameni. Proiectele sînt importante doar dacă pornesc de la nevoile reale şi concrete ale oamenilor şi de la un anumit tip de atitudine faţă de ei.
Voi avea birou parlamentar  atît în Mănăştur, cît şi în Grigorescu. Pe lîngă audienţele care nu vor lipsi din programul meu, pentru a-i putea reprezenta cît mai bine pe clujeni, am decis ca la viitorul meu birou parlamentar să am o zi în care oamenii să poată veni să-mi prezinte propunerile lor legislative, pe care mă voi strădui să le promovez în Parlamentul României.

Rep: Concret, în ce constă oferta dvs electorală cu care veniţi în faţa locuitorilor Colegiului 1?
A.O.: În ceea ce intreprind nu sînt singur. Am alături de mine cea mai puternică echipă, echipa USL. Este echipa care va conduce România în următorii patru ani. Este echipa care le va reda românilor demnitatea şi traiul decent. Este echipa care va reaşeza România pe harta economică şi pe cea turistică a Europei, echipa care va reabilita numele ţării noastre peste hotare, după ce, în ultimii ani, a devenit sinonim cu corupţia şi cu hoţia. Făcînd parte din această echipă, voi contribui şi eu la această reconstrucţie, punînd Clujul în centrul preocupărilor mele şi, prin urmare, a viitorului guvern. Voi sprijini orice iniţiativă şi proiect local , voi promova politici de sprijinire a mediului de afaceri şi de eliberare a sa de sub presiunea politicului şi a corupţiei, voi fi un mediator între administraţia locală şi Guvernul României,  astfel  încît Clujul să-şi păstreze profilul de centru al elitei medicale, important centru universitar şi să devină, în patru ani- polul dezvoltării regionale, în cinci ani- centru politic al regiunii de Nord-Vest, în şase ani – magnetul investiţiilor străine, iar în opt ani – Capitală Culturală Europeană. E drept, eu voi fi un mic „pion” în acestă mare echipă, dar cu ajutorul meu Clujul va putea deveni „rege” pe tabla de şah a României.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie