Adio abator la Iclod

Consiliul Judeţean Cluj renunţă la asocierea cu comuna Iclod în vederea realizării unei unităţi de abatorizare pe raza acestei unităţi administrative.
În urmă cu şase ani, cele două unităţi au convenit să facă demersuri în vederea înfiinţării unui abator la Iclod. Abatorul urma să aibă o capacitate de procesare de circa 800 de capete pe zi – 100 de bovine, 250 de porcine şi între 350 şi 450 de ovine. Totodată, investiţia urma să se ridice la circa 1.000.000 de euro, iar Consiliul Judeţean Cluj s-a angajat să asigure fonduri pentru realizarea proiectului. Totodată, se spera să se atragă fonduri guvernamentale, dar şi contribuţii ale asociaţiilor profesionale direct interesate.
Cum de atunci şi până acum Consiliul Judeţean Cluj nu a alocat fonduri în vederea demarării proiectului, Primăria comunei Iclod a solicitat forului judeţean să înceteze acordul de asociere încheiat în 2010. Executivul Consiliului Judeţean Cluj a fost de acord cu acest lucru, urmând ca în şedinţa de luni a deliberativului judeţean să supună aprobării consilierilor un proiect de hotărâre pentru încetarea asocierii.
C.P.

Articole din aceeasi categorie