Activități intense în comuna Corneşti

Nu este uşor să administrezi o comună mare, cum este Corneşti, de la marginea Iclodului. Să ai nouă sate componente şi să gospodăreşti judicios toate localităţile cere multă muncă şi hărnicie.

În pitoreasca aşezare de pe Valea Tiocurilor asta am găsit. De aproape un an nu am mai umblat prin părţile acelea, dar am rămas plăcut surprins de schimbările survenite acolo. Înainte de toate, calitatea drumului judeţean Fundătura-Igriţia, reabilitat în acest an. Dacă până nu demult a fost greu accesibil cu maşină mică, în prezent carosabilul poate concura cu cel de pe şoselele naţionale aglomerate. Reparaţiile, efectuate recent, sunt vizibile (în afara unei porţiuni mici, înainte de satul Lujerdiu, unde cândva a fost o alunecare de pământ). Deci, în privinţa drumurilor s-au făcut paşi mari spre bine.

Edilii asta doresc să facă şi în satele Corneşti, Tiocu de Jos şi Tiocu de Sus, unde în acest an s-a preconizat modernizarea uliţelor. Tot în cursul acestui an Primăria are în plan (deja s-a întocmit proiectul tehnic) introducerea apei potabile în satele Tiocu  de Jos, Tiocu de Sus şi Igriţia. În celelalte localităţi apa deja se află în gospodăriile populaţiei. De asemenea, se lucrează la extinderea lucrărilor de canalizare, la Lujerdiu fiind amenajată o staţie de epurare, iar la Tiocu de Jos se construieşte alta. Investiţii importante de gospodărie comunală, ce vor fi extinse în perioada următoare.

După cum ne-am convins şi noi cu ocazia vizitei în comuna Corneşti, administraţia locală a modernizat clădirile căminelor culturale din Corneşti, Tioltiur şi Bârlea (unde totul s-a făcut respectând arhitectura populară locală, chiar şi firma realizată are aceeaşi nuanţă!) şi va continua cu reabilitarea căminelor culturale de la Stoiana şi Tiocu de Jos. La Căminul cultural din Corneşti, chiar zilele trecute a avut loc prima ediţie a manifestării artistice „Joc la şură”, ce s-a bucurat de mare succes.

Gazdele ne-au mai vorbit despre un proiect social referitor la sprijinirea familiilor marginalizate din cele nouă sate. Şi de asta este mare nevoie în zonă, aflată la distanţă mare de oraşe. 14 familii beneficiază lună de lună de ajutor social, la fel, un sprijin material important acordat de stat.

Chiar dacă până la începerea noului an școlar mai este timp, edilii comunei Corneşti au planificat lucrările de igienizare a sălilor de clasă ale Şcolii Gimnaziale din Corneşti. Acolo ei au în plan şi schimbarea acoperişului. În cadrul şcolii învaţă 71 de preşcolari şi elevi, copiii fiind aduşi în fiecare dimineaţă cu microbuzul-şcoală din satele comunei. Deci, condiţii bune de studiu pentru aceşti elevi, din păcate, an de an tot mai puţini pe aceste meleaguri, locuitre acum mai mult oameni bătrâni.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie