Acțiune de înfrumusețare a străzilor, la Gherla

Înainte de Paște, grădinarii de la SC ADP au lucrat de zor la înfrumuseţarea străzilor din Gherla (desigur, a celor care nu sunt… sparte, fiindcă în această perioadă localitatea de pe Someş este un adevărat şantier) şi a pieţelor.

În zonele verzi din centrul municipiului şi de la marginea arterei principale au fost plantate mii de panseluţe multicolore, aşa cum se procedează în fiecare primăvară. După cum ne-a informat directorul SC ADP SA, Genel Mureşan, recent, pe marginea străzilor principale au fost plantaţi o sută de puieţi de tei, în vederea regenerării mediului înconjurător. De foarte mulţi ani nu au fost schimbaţi arborii de lângă carosabilul străzilor 1 Decembrie,  Bobâlna şi  Mihai Eminescu, scopul acţiunii de acum fiind reîmprospătarea mediului, având în vedere că acolo se derulează cel mai mare trafic rutier din Gherla. De fapt, asta doresc cei de la Primărie, să ofere locuitorilor urbei condiţii de trai cât mai civilizate şi sănătoase. Prin vizitele lor de prietenie în oraşele înfrăţite din Germania, Franţa sau Elveţia, au avut prilejul să se documenteze în privința întreținerii mediului, și asta doresc acum edilii gherleni să pună în practică în „ograda” proprie.

Cu puțin timp în urmă au fost reamenajate zonele verzi şi din frumosul parc mare, Gherla numărându-se printre oraşele care au o zonă de verdeaţă întinsă (40 hectare)  şi bogată în specii rare de arbori ( gingko biloba, de exemplu!), parcul fiind amenajat  în stil englezesc, de  armeni, în  anul 1864. O adevărată oază de linişte.

SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie