Academicianul Ioan Aurel Pop ar putea rămâne rector al UBB până în 2020

Mai mult de jumătate din membrii Senatului UBB au decis, în şedinţa de ieri a acestui for, să înceapă procedurile pentru înlăturarea prevederii din Carta Universităţii prin care i se interzice rectorului să cumuleze şi alte funcţii publice. Demersul Senatului UBB vine pentru a permite academicianului Ioan Aurel Pop să deţină funcţia de rector în paralel cu cea de preşedinte al Academiei Române. Prorectorul Ioan Bolovan a declarat pentru Făclia că practic prin aceste modificări ale Cartei se doreşte o armonizare cu legislaţia naţională, care a înlăturat acest tip de incompatibilităţi în 2013 printr-o hotărâre de guvern iar în 2014 printr-o decizie a Curţii Constituţionale. Potrivit prorectorului Bolovan, Carta UBB va păstra, în schimb, prevederea potrivit căreia funcţia de rector este incompatibilă cu funcţia publică obţinută pe criterii politice. ‘’Iniţiativa majorităţii membrilor din Senatul UBB de a elimina din Cartă acest tip de incompatibilităţi a venit pentru a-i permite domnului academician Ioan Aurel Pop să-şi ducă mandatul în fruntea UBB până în 2020, evitându-se astfel alegerile anticipate sau numirea unui rector interimar’’, a declarat profesorul Ioan Bolovan.

Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie