Academice

Pentru o cultură a schimbării

Sîntem în faţa unui proiect – organizatori Facultatea de teatru şi televiziune/UBB, Asociaţia Spin Work; coordonator conf. dr. Diana Cozma – ambiţios, realizabil, unul menuit să întărească fundamentele deja existente prin sporirea schimburilor culturale. Prin firească extensie, scopul este de a pune în lumină valorile tradiţionale ale culturii româneşti, întărirea relaţiilor de colaborare dintre mediul universitar şi artistic românesc şi cercetători ai culturii teatrale, în cazul proiectului fiind vorba despre Eugenio Barba şi Odin Teatret din Holstebro, Danemarca.

Proiectul Pentru o cultură a schimbării are drept obiective conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii ‘Babeş – Bolyai’ din Cluj-Napoca, omului de teatru Eugenio Barba, preşedinte al Centrului de studii de laborator teatral din cadrul Universităţii din Aarhus, Danemarca, unul dintre cei mai mari reformatori ai teatrului din toate timpurile; afirmarea limbii române ca limbă de cultură vie, prin patru reprezentaţii ale spectacolului Viaţa cronică (premiera mondială în 12 septembrie 2011, la Holstebro) în Cluj – Napoca, spectacol în care actriţa Roberta Carreri interpretează rolul în limba română !; susţinerea publică a trei work demonstrations/spectacole, care au la bază ultimele tehnici de cercetare a muncii teatrale, pentru a face cunoscute artiştilor şi nu numai lor, tehnicile de vîrf din şi în domeniul artei teatrale şi în cel al antropologiei teatrale; crearea pentru prima oară în România, a unei colaborări, un schimb cultural între reprezentanţi ai tradiţiilor româneşti şi tradiţia Odin Teatre, schimburi ce se vor desfăşura în spaţii nonconvenţionale, de atracţie culturală, cum este de exemplu Salina Turda; publicarea unei cărţi axate pe impactul noii dramaturgii asupra spectatorului actual.

Rezultatele ? Ele vizează crearea unei puternice efervescenţe culturale în spaţiul românesc, continuarea relaţiilor de colaborare cu artişti de prestigiu naţional şi internaţional în vederea organizării unor evenimente culturale de mare anvergură şi nu în ultimul rînd, mărirrea vizibilităţii culturii româneşti pe plan mondial. Se mizează pe un impact puternic în rîndul cadrelor didactice, studenţilor şi elevilor din preuniversitar şi universitar, un impact în rîndul tuturor iubitorilor de teatru. Marele beneficar este publicul care timp de cîteva zile se va putea bucura de întîlnirea cu un alt tip de cultură, de a se regăsi într-un spectacol al unei companii de peste hotare, în care limba română are un loc distinct.

Cine este Eugenio Barba ? S-a născut la 29 octombrie, 1936, la Brindisi, Italia. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari reformatori ai artei teatrului din toate timpurile, regizor, teaoretician şi pedagog al teatrului şi nu în cele din urmă, fondator al Odin Teatret (în 1964), al ISTA (Şcoala Internaţională de Antropologie Teatrală, 1979), al Universităţii de Teatru Eurasiatic în 1990 (în colaborare cu Universitatea din Bologna).

Face parte din consiliile administrative ale unor instituţii precum Theatre des Nations (1975 – 1980), International Association of Performing Arts Semiotics (1981 – 1985). Este consilier UNESCO, iar din 1998 membru în Comitetul Ştiinţific al Laboratoire de Recherchesur les Arts du Spectacle de la Paris. Celor de mai sus le pot fi adăugate editor consultant al New Theatre Quartelry, editor contributor al TDR – the Drama Review, MIT Press, plus membru al consiliilor consultative Performance Research, Centre for Performance Research, ‘Teatrologia’, Grupo de Estudio de Teatro Argentino. Deţine titlul de DHC al mai multor universităţi de mare prestigiu cum sînt Bologna, Aarhus, Plymouth, Varşovia, Instituto Superior de Artes Havana, Academy for Performing Arts Hong Kong, Instituto Universitario Nacional de Artes Buenos Aires.

Eugenio Barba este creatorul unui domeniul nou de cercetare numit Antropologia teatrală, disciplină de studiu predată la nenumărate universităţi din întreaga lume, inclusiv la UBB Cluj-Napoca. Totoodată, este inventatorul noii dramaturgii, noţiune care reprezintă staţia terminus a artei teatrului din secolul al XXI-lea. Dacă e să mă refer la regizorul Eugenio Barba, atunci trebuie amintit faptul că rămîn de referinţă punerile în scenă la Casa tatălui meu, Cenuşa lui Brecht, Ur – Hamlet, Cununa Medeei, Viaţa cronică, Visul lui Andersen, nu sînt singurele. În fine, dacă e să amintesc premiile obţinute, de referinţă rămîn Premiul Sonning al Universităţii din Copenhaga, Premiul Academiei Daneze, Premiul Diego Fabbri, Premiul Internaţional ‘Pirandello’, cu o menţiune pentru Ordinul Dannebrog, Golden Gloria Artis,…

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie