Suntem în faţa unui film care a făcut şi face să curgă multă, foarte, foarte multă cerneală. Face deoarece Nu mă atinge – mă este un film incomod, este un film provocator, un film curajos, unul care, prin depăşirea tuturor convenţiilor şi barierelor, a tuturor tiparelor, invită la discuţii pro sau contra despre dorinţa omului despre intimitate, atingere, contact. Dacă ar să le iau fiecare temă atinsă în parte, atunci pot scrie despre frigiditate, transsexualitate, boală, normalitate vs anormalitate în viaţa sexuală, vulnerabilitate, toleranţă vs intoleranţă, sinceritate şi încredere, nuditate. Nu sunt singurele subiecte pe care filmul regizoarei Adina Pintilie le dezvoltă, de aici şi reacţiile pro/contra. Pot să vă oder un exemplu de apreciere, citez “filmul frapează prin inteligenţă, originalitate şi sofisticare”, am citat din cronica apărută în Hollywood Reporter. Cronicile se împart de la un cronicar la altul, acceptare vs respingere. Şi totuşi… Nu mă atinge-mă, cu premiera mondială la festivalul berlinez, dă lovitura prin francheţea cu care lucrurile sunt spuse, simplu, direct, nimic cosmetizat, dur prin scenele de nuditate.
Oamenii, vrem sau nu să recunoaştem, au nevoie de intimitate, au nevoie de un spaţiu şi un timp al lor, au nevoie de prieteni, au nevoie de comunicare, depăşind barierele şi tabu – uri. Povestirea capătăt forţă graţie întregii echipe şi mă refer la directorul de imagine George Chiper, la muzica lui Ivo Paunov, la costumele Mariei Pitea şi nu în ultimul rând, la interpretări, amestec inspirat de actori profesionişti şi neprofesionişti – Laura Benson, Irmena Chichikova, Tomas Lemarquis, Hanna Hoffman, Dirk Lange, Hermann Muller,…-, distribuţie internaţională, bine manageriată regizoral.
Nu mă atinge – mă obţine nu numai Ursul de Aur, ci şi Premiul pentru cel mai bun debut în lungmetraj, numele Adinei Pintilie fiind de sâmbăt seara, pe buzele multor specialişti şi nu numai.
Cum nu a fost finanţat de CNC, filmul a fost produs cu sprijinul Manekino Film Ro, Pink Production (Cehia), Agitprop (Bulgaria), Les Films de l’ Etranger (Franţa), suntem aşadar în faţa unei coproducţii pe axa România – Cehia – Bulgaria – Franţa.
Palmă pe obrazul Centrului Naţional al Cinematografiei
Două premii la Berlinale 2018 spun multe. În primul rând, sunt o palmă pe obrazul Centrului Naţional al Cinematografiei, care a respins scenariul cu cele mai mici şi slabe note !!! Nu numai Adinei Pintilie i s-a întâmplat acest lucru, ci şi altora. Regizorul Cristi Puiu nu – şi mai trimite scenariile la CNC din 2004 dacă bine ţin minte şi acest lucru dovedeşte în primul rând, “profesionalismul” celor care jurizează la CNC. Un alt exemplu, ‘Moartea domnului Lăzărescu’, unul dintre cele mai bune fime româneşti, a primit finanţarea abia după a doua jurizare şi multe discuţii. Exemplele sunt multe şi neplăcute, sunt cunoscute, mă abţin de la alte comentarii. S-au plâns şi alţii, mai cu ştaif, şi tot nu s-a întâmplat nimic şi nici nu se va întâmpla nici pe viitor.
România la al 5 – lea Urs de Aur
Istoria consemnează următoarele producţii : Patul conjugal (regia Mircea Danieluc; 1993); Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea (regia Cristi Puiu; scurtmetraj, 2004); O zi bună de plajă (regia Bogdan Mustaţă; scurtmetraj, 2008); Poziţia copilului (regia Peter Călin Netzer; 2013) şi acum Nu mă atinge – mă (2017, regia Adina Pintilie).
Ursul de Argint….
România bifează şi trei Urşi de Argint prin peliculele Pas în doi (regia Dan Piţa, 1985), Eu când vreau să fluier, fluier (regia Florin Şerban, 2010) şi Aferim ! (regia Radu Jude, 2015).
TIFF 2018
Cu siguranţă, cum am fost şi ne-au obişnuit organizatorii TIFF – ului, Nu mă atinge – mă va avea parte de o proiecţie de gală în festivalul clujean. Dacă va fi sau nu inclus pe lista competiţiei oficiale TIFF 2018, vom vedea.
Demostene ŞOFRON