2017 este anul Cocoşului de Foc

Shengxiao, adică Zodiacul chinezesc, consideră că cei care urmează să se nască între data de 28 ianuarie 2017 şi 15 februarie 2018 se vor naşte sub semnul Cocoşului de foc, un semn al inteligenţei, devotamentului, curajului, spiritului de aventură, dar şi al unei personalităţi excentrice. Anul este guvernat de principiul Yin, ce inspiră sinelui nostru înţelegere şi căldură afectivă, cufundarea în viaţa personală şi întărirea relaţiilor familiale. Echivalentul Cocoşului de foc este considerată, în Zodiacul European, zodia Fecioarei.

Anul Cocoşului este, în general, un an al prosperităţii, dreptăţii, justiţiei şi al eficienţei logistice şi astfel carierele, precum cele din administraţia publică, armată, poliţie sau justiţie, sunt cele mai favorizate. Persoanele implicate în astfel de munci se pot aştepta la un an plin de satisfacţii personale şi profesionale. Vipurile Zodiei sunt: Papa Paul VI, Steve Martin, Yoko Ono, John F. Kennedy, Osama Bin Laden, Gloria Estefan, Catherine Zeta Jones ş.a.

Cocoşii de foc vor munci foarte mult în acest an, fiind conştiincioşi şi atenţi la orice detaliu. Ei sunt persoane directe, talentate, capabile şi profund gânditoare, dar adeseori vor fi descrişi şi ca nişte excentrici cu gusturi prea fine şi costisitor de rafinate. La exterior, aceşti nativi par carismatici şi strălucitori, însă în interiorul lor se luptă uneori cu insecurităţi create chiar de propriul lor caracter mai dur, ei având adesea tendinţe mari de dominare în anturaj. Vor dori mereu să îşi impună punctul de vedere şi pot dezvolta o încăpătânare, care îi face frecvent inflexibili şi dificili, iar motto-ul lor este: „Eu ştiu mai bine”. Un lucru pozitiv este, totuşi, că sunt sinceri, dar sinceritatea lor poate deveni dureroasă şi de aceea nu se vor potrivi niciodată cu parteneri prea sensibili în viaţă. Cocoşul de foc este un perfecţionist, care caută mereu cele mai bune soluţii, dar nu îi plac compromisurile, el fiind omul care nu acceptă jumătăţi de măsură niciodată. Pentru ei, anul este unul în care nu se recomandă sub nici o formă investiţiile financiare, iar viaţa lor romantică va fi mereu una sub semnul extremelor. Cele mai mari riscuri, pentru aceşti nativi, sunt cele legate de sănătate şi în mod special vor avea grijă la accidentele rutiere. Deşi înzestrat cu energie fizică şi mentală debordantă, Cocoşul de foc va fi atent la efortul fizic prelungit sau la sporturile extreme, o atenţie deosebită trebuind să acorde unei diete sănătoase, în tot acest an. Relaţional, aceşti nativi sunt persoane cu personalitate puternică, care devin cu uşurinţă obsedaţi de propria lor imagine şi, de aceea, au nevoie de parteneri care să le echilibreze această dorinţă constantă de afirmare personală. Deşi sunt lideri excelenţi, tind în viaţa privată să se lase conduşi de insecuritate şi duritate, fapt ce-i poate îndepărta de partener şi chiar pot răni adesea sentimentele celor dragi fără ca ei să îşi dea seama de acest lucru. Ei se pot aştepta la relaţii bune cu Dragonul şi şarpele şi la relaţii proaste cu Iepurele, Câinele şi alt Cocoş.

Pentru toţi cei care nu se află sub semnul Cocoşului de foc, 2017 va fi un an al proiectelor îndeplinite cu succes, dar şi un an al tensiunilor şi al dezechilibrelor. Vom fi îndrumaţi astfel să ne focalizăm pe: punctualitate, sincronizarea acţiunilor noastre, consecvenţă, să ne trezim din somnul obişnuinţelor şi tabieturilor vechi şi să nu mai amânăm demersurile inţiate, să prindem din zbor orice oportunitate şi să fim vigilenţi şi atenţi la tot ceea ce se petrece în jurul nostru. Nu este recomandat să purtăm în acest an zodiacal nimic de culoare roşie, deoarece aceasta va tinde să ne amplifice impulsivitatea şi să ne dezechilibreze psihic şi spiritual.

Dr. Liana Monica Deac

Articole din aceeasi categorie