1 IUNIE ÎN PAROHIA BERCHIEŞU

 DSC_0021 DSC_0051În parohia ,,Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu, judetul Cluj, au avut loc sîmbătă, 28 mai 2016, activităţi cu tinerii parohiei, care au marcat Ziua Internaţională a Copilului, 1 iunie. Astfel, în biserica parohială, aflată în stadiu avansat de pictură, copiii îndrumaţi de dna preoteasă Carmen-Adriana Negru, au realizat un cerc de pictură, în cadrul căruia au pictat chipuri ale sfinţilor reprezentativi ai Bisericii Ortodoxe. Cu o zi înainte, copiii din parohie au avut o întîlnire cu pictorul bisericii noastre, Alexandru Săsărman, pe şantierul din cafasul bisericii, care le-a explicat ce înseamnă pictura bizantină, le-a dat cîteva sfaturi în ceea ce priveşte pictura şi le-a împărtăşit din experienţa sa, pentru a le deschide copiilor acest frumos univers al picturii bisericeşti.

La final, s-a realizat şi un clasament al celor mai frumoase lucrări: fiecare copil a punctat cea mai frumoasă lucrare, exceptînd-o pe a sa, şi astfel s-au ales cîştigătorii. Toţi copiii au fost răsplătiţi pentru efortul lor cu prăjituri şi alte dulciuri din partea parohiei.

Toate lucrările realizateWP_20160527_003 de copii au fost prezentate într-o expoziţie duminică, după Sfînta Liturghie, în curtea bisericii, pentru a fi admirate de credincioşii parohiei. Astfel de activităţi au loc în parohia noastră cu diferite ocazii, avînd scopul de a-i apropia pe tineri de biserică şi a-i conştientiza de reala prezenţă a lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Pr. paroh Florin Negru

Articole din aceeasi categorie