UNTOLD. Festivalul care conectează suflete

Clujul, principalul punct de reper atunci când te gândeşti la distracţie şi voie bună. Începând din data de 2 august, Parcul Central şi Cluj- Arena au fost “invadate” de miile de oameni care au venit din multe colţuri ale ţării şi chiar ale lumii, pentru a-i vedea pe îndrăgiţii artişti care au urcat şi urmează să urce pe scenă.
Începând cu ora 14:00, festivalul de muzică electronică şi-a deschis braţele pentru toţi fanii îndrăgostiţi de magia şi spiritul acestor zile de poveste. De la mic la mare, oameni de toate vârstele, de toate naţionalităţile au trecut pragul “casei” care leagă oameni prin amintiri, sentimente şi clipe de neuitat imortalizate la acest mult aşteptat festival.Trecând prin toate formalităţile pentru a ajunge înăuntru, după ce mi-a fost verificată brăţara, am păşit pentru prima oară pe perimetrul acestui loc de basm, numit Untold. Dintr-o dată m-am trezit în lumea lui Alice, în cea a lui Harry Potter sau poate într-o lume în care magia şi muzica fac ca imposibilul să devină posibil. Pe timpul zilei am putut observa mai bine detaliile legate de decor, ambient şi chiar oameni. Se spune că Soarele îţi vede trupul iar Luna sufletul. Aşa e şi în cazul Untoldului. Pe timpul zilei poţi vedea grupurile de oameni colindând aleile parcului de la căsuţă la căsuţă, bucurându-se de bunătăţile puse la dispoziţia lor, făcând poze, jucându-se cu gândurile până seara, când muzica vorbeşte, iar timpul se opreşte în loc, ascultând miile de oameni a căror inimi bat la unison pe ritmuri colorate. E magic să poţi observa zâmbetul unui tânăr care trăieşte clipa la maxim, să asculţi mulţimea care strigă imnul fericirii parcă împreună cu întreg Universul şi sentimentul că faci parte din ceva mult mai mare decât vei afla vreodată. Trupa The Chainsmokers a făcut să vibreze scena atunci când sunetele s-au transformat în valuri de energie de ferin către public. Nu mai simţeai durerea de picioare, nu mai simţeai oboseala, nu mai simţeai nimic altceva decât că vrei să fii acolo, în acel moment, cu acea energie şi acel sentiment care nu poate fi descris în cuvinte. Pe alte scene ale festivalului, căci sunt mai multe, au putut fi ascultaţi şi artişti români, precum The Motans sau GrasuXXL, care la rândul lor au transmis energie pozitivă publicului, reîncărcându-ne bateriile pentru următoarea scenă. Chiar dacă a plouat pentru un timp, sufletele au fost mai fierbinţi ca niciodată, iar dorinţa de a fi acolo a depăşit orice obstacol. Prima zi a fost o nebunie minunată, un uragan de sentimente şi stări. Mai urmează trei zile, riff în care magicul înveleşte sufletele şi le oferă aripi.
Ştefania Vîţ

Articole din aceeasi categorie

One Response to UNTOLD. Festivalul care conectează suflete

  1. xz

    Cautand un pic pe Google sa vad ce s-a mai ales de ziarul Faclia (clujenii stiu de ce) v-am gasit.
    Si chiar deloc nu-mi place ce citesc. Candva era ziarul clujenilor, dar asta era candva.
    Nu ca ar conta ca nici in Floresti nu se putea dormi de vibratiile nedorite de restul lumii, care si-a platit o viata intreaga taxe si impozite, iar unii o fac si acum (guess what, merg dimineata la lucru). Cand „presa” locala e high de la Untold. E treaba ta ce consumi ca sa ai trairile astea, Constitutia zice ca n-ai decat, cata vreme nu deranjezi pe altii.