Ulei “made in Cluj”, la o expoziţie gastronomică din Paris

Firma clujeană Dachim, producătorul uleiurilor Elixir (ulei de floarea-soarelui presat la rece, ulei de rapiță presat la rece, ulei de soia de primă presă și Oloi Tomnit de Adi Hădean – un amestec de uleiuri de rapiță, de floarea-soarelui și soia presate la rece și de primă presă) participă la expoziția internațională SIAL Paris, una dintre cele mai mari și importante manifestări de gastronomie din lume. Evenimentul are loc în perioada 16-20 octombrie, la Paris, și reunește peste 7.000 de expozanți din 105 țări. Uleiul Elixir de rapiță presat la rece și uleiul Elixir de soia de primă presă au primit, în mai, distincția Superior Award with 2 Golden Stars, din partea Institutului Internațional al Gustului și Calității din Bruxelles, iar uleiul Elixir de floarea-soarelui presat la rece a primit distincția Superior Award, în 2015, din partea aceluiași institut. Uleiurile Elixir sunt extrase din semințele provenite din recolta proprie Dachim, care cultivă terenuri cu floarea-soarelui, rapiță și soia nemodificată genetic, situate lîngă Turda.

Articole din aceeasi categorie