Tinerii nu sunt prea interesaţi de cursurile ANOFM

Cursurile gratuite de formare profesională organizate în prima jumătate a anului de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) nu au trezit prea mult interes în rîndul tinerilor, dintre cei 14.400 de participanţi, doar 12,02% avînd sub 25 de ani, şi numai 19,32% având între 25 şi 35 de ani.

De la începutul anului, la cursurile gratuite de formare profesională au participat 14.400 de persoane. Conform datelor furnizate de ANOFM, dintre acestea, 11.602 sunt șomeri, 1.088 sunt persoane care nu beneficiază de gratuitate, 19 persoane beneficiază de servicii gratuite de evaluare a competențelor și 1.556 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

Cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani (39,03%), urmați de cei din grupa de vârstă 35 – 45 de ani (29,63%), de cei cu vârsta cuprinsă între 25 – 35 de ani (19,32%) și de tinerii sub 25 de ani (12,02%).

În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi (6.720 persoane, 57,92%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii gimnaziale (3.195 persoane, 27,54%), şi de cei cu studii superioare (1.687 persoane, 14,54%).

Principalele meserii / ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională sunt lucrător în comerţ, inspector / referent resurse umane, agent de securitate, operator introducere validare și prelucrare date, bucătar, lucrător în cultura plantelor, competenţe limba engleză, contabil, frizer, coafor, manichiură, pedichiură, instalator instalaţii tehnico – sanitare şi de gaze, lucrător în structuri pentru construcţii, competenţe informatice, infirmier, îngrijire batrâni la domiciliu.

V.D.

Articole din aceeasi categorie