Soluționarea contestațiilor la ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a aprobat ca pe perioada stării de urgență susținerea contestației să poată fi realizată în fața organelor de soluționare și prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță / telefon, iar Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor menține legătura permanent cu contribuabilii pentru găsirea celor mai bune soluții.

Procedura de soluționare contestații va continua în perioada stării de urgență, iar minutele întocmite cu ocazia susținerii contestației, în care sunt consemnate susţinerile contestatorului, vor fi comunicate de către ANAF tot prin mijloace de comunicare electronică.

Articole din aceeasi categorie