Se recoltează porumbul pe ultimele suprafeţe

Dacă nu ploua la mijlocul lunii octombrie agricultorii de pe Valea Someşului Mic terminau de mult culesul porumbului, dar precipitaţiile căzute au încurcat socotelile deţinătorilor de terenuri arabile. Adevărul este că după timpul deosebit de frumos de la începutul lui octombrie a urmat o perioadă   nefavorabilă pentru lucrările de sezon, astfel că muncile de pe cîmp au întîrziat puţin. La sfîrşitul săptămînii trecute am trecut prin comuna Iclod, unde gospodarii celor 5 sate componente au profitat de timpul frumos (doar dimineaţa a fost ceaţă) şi au mai recuperat din restanţe. Peste tot pe unde am umblat hotarul a fost plin de  oameni. Cu mic, cu mare, lumea s-a aflat în  lanurile de porumb. Din cele 900 hectare cultivate  cu porumb, cam 75 la sută au fost recoltate. Mai au puţin, şi iclozenii finalizează cea mai grea lucrare de toamnă. După asta urmează arăturile. În hotarul „Dallas”, din vecinătatea centrului de comună, au fost efectuate şi arături adînci de toamnă. Mecanizatorii au lucrat şi în week-end-ul trecut, unde s-a putut intra pe cîmp, desigur, căci în unele zone ploile prelungite au îngreunat activitatea  tractoriştilor. De mijloace mecanice nu duc lipsă deţinătorii de terenuri agricole din Iclod, foarte mulţi gospodari dispunînd de tractoare proprii.
Ne-am interesat de recoltatul porumbului şi în comuna vecină, Bonţida, unde, în zilele de la sfîrşitul săptămînii trecute locuitorii celor patru sate componente au muncit la cules, dar multe atelaje şi tractoare cu remorci am fost folosite şi la transportul produselor de pe cîmp. Dacă timpul va permite (şi meteorologii ne dau veşti bune pentru perioada următoare), pînă la finalul lunii octombrie culesul porumbului se va temina.
SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie