Scumpiri la toate cele în prima lună a anului

În ianuarie, cele mai importante creşteri de preţuri faţă de ultima lună a anului trecut au avut loc la gaze naturale, energie electrică şi termică, în timp ce, dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, legumele, conservele de legume şi citricele.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că, pe ansamblu, preţurile au crescut cu 0,64% la mărfuri alimentare, cu 1,08% la cele nealimentare, respectiv cu 0,32% la servicii.

Dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit în ianuarie fructele proaspete (cu 3,10%), legumele şi conservele din legume, citricele şi alte fructe meridionale (cu câte 2,58%), fasolea boabe (cu 1,58%), cartofii (cu 1,32%), carnea de vită (cu 0,62%), untul şi brânza de vacă (cu câte 0,61%), laptele de vacă (cu 0,55%), conservele din carne (cu 0,50%), produsele de morărit şi panificaţie (cu 0,34%). Scăderi de preţuri au fost înregistrate doar la ouă (cu 1,98%), zahăr (cu 0,52%) şi bere (cu 0,07%).
Dintre mărfurile nealimentare, preţul a urcat la gaze (cu 3,79%), combustibili (cu 2,42%), energie electrică (cu 2,30%), energie termică (cu 2,14%), autoturisme şi piese de schimb (cu 0,33%). Ieftiniri absolut nesemnificative, de doar 0,04%, au fost consemnate la tricotaje şi încălţăminte.
În sectorul de servicii au avut loc creşteri ale tuturor tarifelor, majorări mai semnificative fiind consemnate la transport aerian (cu 1,45%), abonamentele auto (cu 0,62%), servicii de igienă şi cosmetică (cu 0,58%), transport interurban (cu 0,55%) şi servicii de îngrijire medicală (cu 0,51%).

Inflaţie de 4,3% în ianuarie
În prima lună aanului, rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,3%, de la 3,3% în decembrie 2017, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,79%, a celor nealimentare cu 6,23% şi aserviciilor cu 0,9%, comparativ cu luna ianuarie 2017. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2017 – ianuarie 2018) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2016 – ianuarie 2017), calculată pe baza Indicelui Preţurilor de Consum, este 1,7%. Reamintim că Indicele prețurilor de consum reprezintă cheltuielile monetare de bunuri și servicii pentru consumul final, în toate tipurile de gospodării cu excepția celor instituționale, şi oferă o cea mai relevantă și precisă imagine a inflației.

Rata anuală a inflaţiei a fost de 3,3%, la finalul lui 2017. Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, prognoza anterioară indicînd o inflaţie de 3,2% în 2018. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%.

V.D.

Articole din aceeasi categorie