Scădere semnificativă a lucrărilor de construcţii din România

În primele opt luni ale anului în curs, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 4,6% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, tendinţă care a fost consemnată şi în ultima luznă a intervalului analizat, când lucrările deconstrucţii au scăzut cu peste 10% faţă de august 2017.

Potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică, în primele opt luni din acest an, raportat la perioada similară din 2017, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 4,6%, diminunare reflectată la lucrările de construcţii noi (cu 8,3%). Creşteri au fost înregistrate la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (cu 5,2%) şi la lucrările de reparaţii capitale (cu 2,2%). Pe obiecte de construcţii, au scăzut lucrările la clădirile rezidenţiale cu 31% şi la clădirile nerezidenţiale cu 0,1%, singura creştere fiind consemnată la lucrările de construcţiile inginereşti (cu 9,6%).
În august 2018, comparativ cu iulie 2018, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 5%, creştere reflectată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (cu 12,8%) şi la lucrările de construcţii noi (cu 3,5%), o scădere fiind înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (cu 1%). Pe obiecte de construcţii au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (cu 15,3%), şi la clădirile rezidenţiale cu (2,3%) în timp ce la lucrările clădirilor nerezidenţiale s-a înregistrat o scădere cu 11,1%.
Comparativ cu august 2017, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,3%, scădere reflectată la lucrările de construcţii noi (cu 16,2%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (cu 1,1%), o creştere având loc la lucrările de reparaţii capitale (cu 12,9%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (cu 42,1%) şi la clădirile nerezidenţiale (cu 14,8%), la construcţiile inginereşti fiind înregistrată o creştere cu 12,7%.

Articole din aceeasi categorie