Satele din Transilvania, în topul preferinţelor turistice

Odată cu deschiderea turismului la 1 iunie, românii vor avea parte de vacanţe în zonele montane şi rurale la aceleaşi tarife ca în 2019, printre destinaţiile preferate figurând staţiunile montane şi cele balneoclimaterice, precum şi satele izolate din Transilvania.

Adrian Voican, vicepreşedinte al Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) apreciază că, în perioada următoare, vacanţele preferate de români vor fi în staţiunile montane şi cele balneoclimaterice, satele izolate din Transilvania, „vacanţa în natură”, mai ales că sejururile vor fi puţin afectate de toate protocoalele în vigoare.
„După anunţul oficial au început să sune telefoanele şi să sosească e-mail-uri cu solicitări de rezervare. Cred că prima dată va câştiga vacanţa în natură: trasee, spaţii deschise imense, plimbări, drumeţie. Apoi vor câştiga deţinătorii de spaţii mici – până la 6 – 8 camere, apartamentele în regim hotelier. Aşteptăm în zilele următoare un semnal major de creştere a rezervărilor. România va fi destinaţia preferată, în primul rând cu zonele montane şi cele balneo. Cred că succes vor avea şi Delta, satele izolate din Transilvania, litoralul şi oraşele”, spune Voican.

Turism la preţurile din anul trecut

„Turismul în România debutează din 1 iunie cu oferte ca de nou început: 2 = 3 şi 3 = 4, adică plăteşti două nopţi şi stai trei, oferte pe Valea Prahovei şi pe Valea Oltului, cazare la trei şi patru stele cu masa pe terasă sau în camera. În destinaţiile de vacanţă din România, tarifele pornesc acum de la 100 – 150 lei / camera / noapte şi depind de confort şi serviciile suplimentare oferite de fiecare locaţie. Preţurile nu se vor modifica. Sunt cele anunţate în 2019 pentru acest an şi nu va exista nicio taxă sau suprataxă”, spune Voican.

El susţine că pagubele înregistrate în industria turistică din cauza crizei medicale provocate de noul coronavirus sunt imense, deoarece au dispărut complet încasările, iar facturile la utilităţi „au venit la timp şi fără întârziere”. Cu toate acestea, preşedintele FAPT apreciază că operatorii din HoReCa nu vor majora tarifele, deşi au susţinut prin investiţii proprii costurile necesare implementării măsurilor de protecţie şi siguranţă pentru turişti.

În opinia sa, deschiderea imediată a tuturor unităţilor de alimentaţie publică ar trebui să fie următorul pas pe care autorităţile ar trebui să-l facă după deschiderea teraselor şi plajelor, însă industria are nevoie de măsuri reale de sprijin din partea statului, precum subvenţionarea salariilor / impozitelor şi taxelor conexe salarizării şi împrumuturi fără dobândă pentru investiţii în extinderea serviciilor turistice.

Solicitări pentru concedii “acasă”

Corina Martin, preşedintele FAPT afirmă că românii cele mai multe solicitări la agenţiile de turism sunt făcute pentru rezervări „acasă, în România”. „După o lungă perioadă de restricţii de călătorii, stare de urgenţă şi stare de alertă, a sosit timpul pentru „starea de vacanţă”. Românii iau deja cu asalt agenţiile de turism pentru rezervări către Litoral, staţiuni montane şi balneare, către Delta Dunării, Transilvania, Maramureş, Muntenia sau Banat – acasă, în România. Litoralul este deja, la fel ca şi în fiecare an, destinaţia – vedetă, circa 10.000 rezervări pentru prima săptămână de după 1 iunie, iar recomandările şi studiile promovate de reputaţi medici şi cercetători, conform cărora apa sărată a mării distruge virusul, transformă vacanţa la mare, anul acesta, în terapie şi medicament”, spune ea.

Articole din aceeasi categorie