S-a stabilit constructorul pentru podul de peste Someş la Gilău

Podul de la Gilău, care ar urma să facă legătura între tronsonul de autostradă Turda-Gilău şi Gilău-Nădăşelu, va fi construit de firma Tirena Scavi SPA Italia. Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, compania italiană a câştigat contractul de executare a lucrărilor la acest element de infrastructură, după ce a oferit un preţ de 25.975.230,51 lei fără TVA. Rezultatul procedurii de atribuire a acestui contract a fost comunicat tuturor ofertanţilor în data de 23.06.2017.
‘’Semnarea contractului va fi posibilă după îndeplinirea termenelor legale privind formularea notificărilor prealabile şi a contestaţiilor, în conformitate cu prevederile art. 6, alin (1), lit. a) din Legea nr. 101/2016, respectiv cu prevederile art. 8, alin (1), lit a) din acelaşi act normativ şi după finalizarea procesului de avizare a contractului’’, a anunţat CNAIR.
La licitaţia pentru atribuirea contractului s-au prezentat următoarele firme: asocierea Copisa Constructora Pirenaica S.A. – S.C. Copisa Construcţii S.R.L.; asocierea Delta Con S.R.L. Dorohoi – Alveare Group Consorzio Stabile Italia; asocierea ICM SPA – Nord Conforest SA; Implenia Baugesellschaft m.b.H; asocierea Societatea Comercială De Construcţii Napoca S.A.- Ricciardello Construzioni SRL – Aduro Impex SRL; Tirrena Scavi Spa Italia şi Viarom Construct S. R. L.
Investiţia la Nodul Gilău şi conexiunea dintre tronsonul de autostradă Turda-Gilău şi Gilău-Nădăşelu a fost estimată la 48.566.561,23 Ron fără TVA şi ar urma să se facă în 10 luni de la semnarea contractului. Totodată, mai sunt prevăzute 60 de luni pentru notificarea defecţiunilor.
Precizăm că a mai existat o procedură de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor la Nodul de la Gilău, însă a fost anulată. Decizia de anulare a procedurii de licitaţie a fost contestată atât la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi la instanţă, însă CNADNR a avut câştig de cauză. În acest context, CNADNR a reluat procedura de atribuire a contractului, urmând ca în perioada următoare să se stabilească cine va executa proiectarea şi lucrările la pod. După cum arată situaţia, e puţin probabil ca podul peste Someş să fie construit în 2017. Acest lucru va face ca tronsonul dintre Gilău-Nădăşelu să nu poată fi dat în folosinţă, chiar dacă lucrările sunt aproape finalizate.
C.P.

Articole din aceeasi categorie