Românii privesc cu mai mult optimism perspectivele pentru anul viitor

Încrederea consumatorului român s-a îmbunătățit în ultimele două trimestre din acest an și a ajuns la un indice de 101, în creștere cu 15 puncte față de cel din trimestrul IV din 2016, în timp ce, la nivel global, indicele de încredere al consumatorului a atins valoarea 104, cu 3 puncte procentuale mai mare decât cel din ultimul trimestru din anul anterior.

Conform rezultatelor studiului Nielsen Consumer Confidence Index, valabil pentru al doilea trimestru din 2017, creșterea încrederii în România se datorează unui salt de 16% a numărului de respondenți care consideră că sunt bune sau excelente perspectivele lor de muncă (de la 35% în ultimul trimestru din anul trecut, până la 51% în trimestrul al doilea din 2017). Totodată, încrederea în situația finanțelor personale a crescut cu 12% (până la 70%), în timp ce 12% mai mulți respondenți (până la 45%) consideră că următoarele 12 luni sunt un moment bun pentru a cumpăra lucrurile pe care și le doresc.

În Europa de Est, sentimentul consumatorilor s-a îmbunătățit pe o serie de piețe, inclusiv în România (101, în creștere cu 15 puncte), Slovenia (74, creștere cu 11 puncte), Estonia (83, cu 11 puncte), Bulgaria (85, cu 10 puncte), Letonia (plus 10 puncte, până la 78) şi Ungaria (70, creștere cu 6 puncte).

În Europa, încrederea continuă pe o traiectorie ascendentă pentru al nouălea trimestru consecutiv, 22 din 33 de țări arătând indicatori în creștere, până la un scor de 85. Astfel, în trei dintre cele mai importante cinci economii, încrederea consumatorilor este în creștere: cu două puncte procentuale în Germania (103), 8 în Franța (75) și 5 puncte procentuale în Spania (91). În schimb, Marea Britanie arată un declin de 3 puncte (99), iar încrederea în Italia a rămas constantă de la sfârșitul anului 2016, la valoarea de 58.

Pentru 19% dintre europeni sănătatea este principalul subiect de îngrijorare, urmat de securitatea locului de muncă (pentru 18% dintre respondenți). De asemenea, mai puțin de unul din 5 europeni (18%) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la economie, în scădere cu 3 puncte procentuale față de trimestrul al patrulea din 2016.

Americanii – cei mai optimişti pământeni

Statele Unite ale Americii continuă să se mențină în topul încrederii consumatorilor, în pofida unui declin de 4 puncte procentuale față de ultimul trimestru din 2016, cu un indice de 117. Și în Asia-Pacific nivelul de încredere s-a îmbunătățit, crescând trei puncte până la 114, iar în America Latină încrederea a rămas stabilă la un indice de 85, arătând o creștere de un singur punct procentual față de al patrulea trimestru din 2016. Pentru zona Africa / Orientul Mijlociu, rezultatele studiului arată o evoluție vizibilă a nivelului de încredere, cu un indice în creștere cu 5 procente, până la un scor de 88.

Înființat în 2005, Indicele Nielsen de Încredere a Consumatorului este lansat trimestrial în 63 de țări pentru a măsura percepțiile privind perspectivele locurilor de muncă locale, finanțele personale, intențiile de cheltuieli imediate și problemele economice ale respondenților din întreagă lume. Nivelul de încredere a consumatorilor situat peste sau sub valoarea de referință de 100 indică gradul de optimism, respectiv pesimism.

Articole din aceeasi categorie