Românii cumpără tot mai multe autoturisme „verzi”

În primele cinci luni ale anului, în România au fost comercializate, 2.285 de autoturisme „verzi”, în creştere cu 69% faţă de maşiniledeacest tip achiziţionate în acelaşi interval alanului anterior.

Conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, s-a situat la 3,4%, faţă de 2,3%, cât se înregistra în intervalul ianuarie – mai 2018. Din totalul vânzărilor, 1.814 unităţi au fost autoturisme hibrid, în creştere cu 71% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, 379 de unităţi erau 100% electrice (majorare cu 149,3%), iar 92 de unităţi făceau parte din categoria plug-in (scădere cu 34,3%). În mai, au fost comercializate 863 de autoturisme eco, în creştere cu 86,4% comparativ cu luna anterioară, când s-au vândut 463 de unităţi.

Nissan, pe primul loc la “electrice”

În topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, primul loc a fost ocupat de Nissan – cu 119 unităţi (faţă de 3 exemplare înregistrate în anul precedent), urmat de Renault – cu 81 de unităţi (creştere cu 406,3%), Volkswagen (67 de exemplare, majorare cu 86,1%), smart (59 de unităţi, avans de 15,7%), BMW (40 de unităţi, creştere cu 14,3%), Jaguar (9 exemplare faţă de niciunul în primele cinci luni din 2018), Audi (două unităţi faţă de niciuna în anul precedent) şi Mercedes Benz (o unitete).
În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de Toyota – cu 1.611 unităţi, Lexus (82), Honda (32), Ford (30), Kia (26), Hyundai (16), Suzuki (14) şi Land Rover (3). Clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in este condus de Mitsubishi – cu 30 de exemplare, urmată de Volvo – cu 28 de unităţi, Land Rover (20), BMW (7), Mini (4), Mercedes-Benz (2) şi Porsche (1).
În 2018, numărul autoturismelor „verzi” (electrice, hibride şi plug-in) comercializate în România a fost de 4.572, în creştere cu 65,7% faţă de 2017. Din acest total, 3.585 de exemplare au fost vehicule hibrid (creşetere cu 59,8% faţă de 2017), 682 erau electrice 100% (majorare cu 102,4%), iar 305 plug-in (avans de 72,3%). La finalul anului trecut, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, procentajul s-a situat la 2,1%.

Articole din aceeasi categorie