Românii beau, în medie, 80 de litri de bere pe an

Volumul pieței berii s-a menținut în 2016 la nivelul atins în anul precedent, respectiv 15,8 milioane de hectolitri, la fel și consumul pe cap de locuitor, care s-a situat la 80 de litri, România ocupând în continuare locul 7 la consum în rândul țărilor europene.

Conform datelor furnizate de Asociația Berarii României, ponderea producției locale de bere depășește 97% din consumul intern, iar 70% dintre ingredientele folosite la producerea berii provin din agricultura României. În urma acestui fapt, peste 10.000 de români au un loc de muncă în agricultură, în condițiile în care un loc de muncă din industria berii generează două locuri de muncă în agricultură. De asemenea, sectorul berii are o influență semnificativă asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, la nivelul întregii țări, direct și indirect, de aproximativ 85.000 de locuri de muncă. Anul trecut, consumul s-a menținut la nivelul 2016. În ceea ce privește ambalajele, în 2016 petul a rămas ambalajul cel mai ”achiziționat”, însă s-a remarcat o creștere a consumului de bere la sticlă.

A scăzut exportul de bere românească

Exporturile de bere în cazul României au consemnat în 2016 un trend ușor descrescător, cu 0,08 milioane de hectolitri, atingând un total de 0,42 milioane de hectolitri. Importurile au înregistrat o ușoară creștere față de 2015, de 0,09 milioane de hectolitri, atingând un total de 0,44 milioane de hectolitri, însă România și-a păstrat caracterul profund național. Țările care au exportat bere în cantități mici în România au fost Germania, Ungaria, Polonia, Franța, Olanda, Cehia, respectiv țările cu o cultură a berii și o producție locală importantă. Reprezentanții industriei berii speră pentru anul 2017 la o ușoară creștere a consumului, însă acest lucru depinde de mai mulți factori,printre care predictibilitatea fiscală, condițiile meteo sau modul în care pe parcursul anului evoluează consumul de bere.

Investiţii în creştere

Investițiile făcute în 2016 de membrii Asociației Berarii României au avut un trend ascendent în 2016. Valoarea investițiilor s-a ridicat la 69,7 milioane de euro, în creștere cu 14,2 milioane de euro față de 2015. Până în prezent, investițiile cumulate realizate de membrii Asociației de la intrarea acestora pe piață au atins un total de 1,4 miliarde de euro. În ciuda unei ușoare scăderi a numărului de locuri de muncă în producția de bere, la nivelul membrilor Asociației Berarii României, de la 3700 în 2015 la 3600 în 2016, industria berii rămâne un stimul important la economiei și contribuie la crearea unui număr de 85.000 de locuri de muncă la nivel național.

Membrii Asociației Berarii României sunt producătorii Bergenbier, Heineken, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries și Martens, alături de microberăria Clinica de Bere. Împreună, cei șase producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malț România și Asociația Producătorilor de Hamei. Începând cu anul 2008, Asociația Berarii României face parte din organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.

Articole din aceeasi categorie