România, pe podiumul european al creşterii comerţului cu amănuntul

Slovenia, Irlanda şi România au înregistrat, în ianuarie, cel mai semnificativ avans din Uniunea Europeană al comerţului cu amănuntul, comparativ cu perioada similară din 2018. Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că, în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2,5%. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de combustibili au urcat cu 4,4%, cele de alimente, băuturi şi ţigări s-au majorat cu 2,4%, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 2,3%. În ianuarie, cele mai mari creşteri anuale au fost raportate în Slovenia (11%), Irlanda (8,1%), România (6,7%), singurele scăderi fiind în Finlanda (cu 1,3%) şi Danemarca (cu 0,3%). Comparativ cu luna precedentă, comerţul cu amănuntul a crescut cu cu 1,1% în UE, după ce în decembrie s-a înregistrat un declin de 1,3%.

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică arată că cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 6,6% în ianuarie 2019, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în vânzările de produse nealimentare, comerţul cu amănuntul al carburanţilor şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun. Creşteri seminificative au avut loc în vânzările de produse nealimentare (cu 9,4%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (cu 5,8%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 4,3%). Totuşi, faţă de luna anterioară, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a scăzut pe ansamblu cu 22,9%, ca urmare a scăderilor la vânzările de produse nealimentare (cu 25,3%), la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 24,3%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (cu 15%).

Articole din aceeasi categorie