Rambursările de TVA din februarie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat că rambursează, în februarie, TVA în valoare de 1.141,35 milioane lei. În selecţia lunii au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date pînă la 5. ianuarie 2015, excepţie făcînd deconturile de TVA aferente operaţiunilor de import soluţionate pînă la 26 ianuarie 2015.

Deconturile de TVA au fost organizate astfel: * deconturi cu compensare şi restituire, care totalizează 928,80 milioane lei, din care se compensează 54,05 milioane lei şi se restituie 874,75 milioane lei * deconturi cu compensare integrală în valoare de 128,03 milioane lei * deconturi cu compensare parţială, în valoare de 84,52 milioane lei. Suma de 765,28 milioane lei va fi restituită în perioada următoare.

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 874,75 milioane lei, plata efectivă a fost programată după cum urmează: * tranşa I (10 februarie) – 278,75 milioane lei * tranşa II (27 februarie) – 596,00 milioane lei. În Tranşa I au fost incluse şi toate deconturile al căror termen de soluţionare era întîrziat cu peste 180 de zile şi care au fost cuprinse în selecţia lunii curente (95 de deconturi, în valoare de 88,23 milioane lei).

Articole din aceeasi categorie