Proiect: Deducere de impozit pentru firmele private care acordă al 13-lea şi al 14-lea salariu

Deputatul PNL Ion Ştefan a anunţat depunerea la Camera Deputaţilor a unui proiect de lege privind posibilitatea societăţilor comerciale cu capital integral privat de a acorda al 13-lea şi al 14-lea salariu.

El a explicat că pentru societăţile comerciale cu capital integral privat cheltuielile salariale vor fi deductibile din impozitul pe profit în cuantum de 20%.
„Proiectul de lege dă posibilitatea salariaţilor din mediul privat să poată primi al 13-lea şi al 14-lea salariu. Ne dorim alinierea la realitatea europeană. Aşa cum sunt recompensaţi salariaţii din companiile profitabile din Germania, Franţa, Spania, Austria, Italia, aşa trebuie să se întâmple şi în România. (…) Prin această propunere, bugetul de stat nu va fi văduvit de anumite venituri, ci dimpotrivă vor fi încasări suplimentare la bugetul de stat, prin impozitul pe salariu, cheltuieli cu sănătatea, cheltuieli sociale, care vor fi suportate tot de societăţi prin acordarea acestor salarii. (…) La momentul actual, în sistemul economic cu capital privat din România, muncesc aproximativ 3,7 milioane de angajaţi. Prin adoptarea prezentei propuneri legislative impactul bugetar va fi unul pozitiv, estimat la circa 2,7 miliarde lei anual, cuprinzând: impozit pe salarii, contribuţii sociale, contribuţii de sănătate, impozite asupra consumului”, a afirmat miercuri Ştefan, citat de Agerpres.
El a propus ca al 13-lea salariu să fie acordat înainte de Crăciun şi al 14-lea înainte de concediul de odihnă.

Articole din aceeasi categorie