Pro Agro vrea o autoritate de reglementare în sectorul alimentar

Federația Națională a Producătorilor din Agricultură (Pro Agro) solicită înfiinţarea de urgenţă a unei autorităţi naționale de reglementare pentru sectorul alimentar, în subordinea Guvernului.

Pro Agro apreciază că scăderea TVA şi a prețului la poarta fermelor, din cauza eliminării cotelor de lapte şi embargoului rusesc, “nu se regăsesc aproape deloc în prețul pe care consumatorul îl achită”, motivul fiind “politicile aplicate de retail”.

Pro Agro cere instituțiilor statului să verifice respectarea Legii 321/2009 şi a Legii 150/2016 privind comercializarea produselor alimentare și “să asigure un echilibru pentru consumator și producător în relația cu lanțurile de magazine care au individual o poziție puternică la negocieri, iar împreună, prin înțelegeri tacite și practici similare o poziție dominantă, care distorsionează mediul concurențial, cu efecte negative asupra consumatorului.”

Federaţia mai solicită înfiinţarea unei autorităţi naţionale de reglementare pentru sectorul alimentar, aşa cum există în Marea Britanie, Portugalia, Franţa, Spania sau Cehia, care să asigure condiţii pentru ca producătorii să fie “stimulați să investească și să inoveze fără să fie forțați să iasă de pe piață prin practici comerciale neloiale”.

Pe de altă parte, Federația a anunţat că “încurajează producătorii și procesatorii (furnizorii) care întâmpină practici comerciale neloiale în cadrul lanţului de aprovizionare cu produse alimentare, (…) să le comunice la federație, sub rezerva anonimatului, la adresa secretariat@cnproagro.ro“. Pro Agro afirmă că detalii referitoare la aceastăinţiativă, denumită Linia Verde, se vor găsi pe site-ul federației, la adresa www.cnproagro.ro.

V.D.

Articole din aceeasi categorie