Primul marş oficial pentru drepturile animalelor la Cluj-Napoca

În cea de-a doua zi de toamnă, calendaristic vorbind, la primele ore ale după-amiezii, ajung în Eroilor, la monumentul Memorandiştilor. Zona aceea pare moartă, părăsită de suflul tipic centrului urbei clujene, cu excepţia unui grup de persoane… aparte. În jur de o sută de suflete. Mă apropii, căutându-i cu privirea pe organizatori. În braţele şi pe lângă mulţi dintre participanţi se găsesc blănoase necuvântătoare care, la fel ca şi stăpânii lor, se află acolo pentru o cauză. Pe ici pe colo sunt răsfirate uniformele poliţieneşti care asigură o bună desfăşurare în cadru legal a evenimentului. Zâmbesc, pentru că dau de unul dintre organizatori, Maximilian. De îndată ce ne salutăm, e chemat la un interviu de către cei de la NCN. Înmărmurit, sigur protestând intern, acceptă să ofere informaţii preţioase jurnaliştilor. Întrebări puerile îşi plimbă ecoul printre urechile noastre, un căţel latră de parcă ar avea şi el ceva de comunicat televiziunii, nişte doamne, veterane în ale veganismului, poartă o discuţie, ronţăind nişte covrigei din blat integral şi, încet-incetişor, intru şi eu în atmosfera protestului. Plete, tricouri cu mesaje adecvate evenimentului, bannere cu imagini greu de privit de ochiul obişnuit numai cu minciuna rozelor (purcei ţinuţi grămadă şi măcelăriţi, pui batjocoriţi, animale exotice exploatate pentru divertismentul nostru), toate contribuie la conturarea unui sentiment unic- apartenenţa la un grup. Ce face grupul? Curăţă rugina de pe sinapsele omului prost informat.

După un discurs informativ şi motivant ţinut de doi dintre organizatori, energizaţi şi cu poftă de schimbare, pornim pe traseul prestabilit, anume Eroilor- Piaţa Avram Iancu- B-dul 21 Decembrie ’89- Piaţa Unirii, dar asta nu înainte să primim câte un banner-şoc. Totul în silenzio stampa. Ne încolonăm cu naturaleţe, de parcă ăla e locul nostru prestabilit încă din faşă. Nici nu pornim bine şi avem un opozant, dar nu unul oarecare, ci un pitecantrop modern, biciclist, cu burtă de… bere. ‘Nu merge fără proteină’, latră el, de parcă de-asta mănâncă el carne. Slana abundă de proteină, nene. Nu ştiai? Continuăm, culegând de la trecători priviri de toate felurile, unele mai apropiate de cele ale suratelor ovine, altele inspirând un ‘am comis-o’ mai cosmetizat. Intru în discuţie cu cei de pe coloana mea, îi mai depăşesc fără să observ şi sunt readus în rând cu delicateţe, o mângâi şi o alint pe Axie, căţeluşa-star. De ce star? Pentru că e irezistibil de adorabilă, evident. Punctul culminant al marşului, zic eu, e atins în momentul în care ajungem în zona Unirii, la terasele organizate ca pentru un spectacol live. ‘Le stricăm pofta’, murmur eu către Maximilian. El îmi replichează cu un ‘Aşa le trebuie’, după care începem să râdem, să glumim, să ne agităm, totodată păstrându-se demnitatea de… luceferi ai unei cauze pure, inabordabili şi, totuşi, comunicativi. Un domn devorează o pizza, fără să cuteze a-şi dezlipi nasul de farfurie. Prea mult adevăr nu face bine la digestie, zic. După ce ne-a fost scanat sufletul de nu mai puţin de două sute de perechi de ochi, ajungem la punctul din care am plecat. Pe chipul protestatarilor se citeşte mulţumirea infăpturii şi realizării. Raluca, organizator şi ea, apucă microfonul, ne mulţumeşte pentru timpul şi energia oferite şi o explozie de aplauze pătează liniştea. Un căţel felicită şi el, dar printr-un lătrat strident, spre deosebire de noi. Se împart stickere colorate, pliante, cuvinte frumoase pentru organizatori şi participanţi.

Eu mă apropii de Max pentru câteva întrebări lămuritoare. Pare mai destins acum că s-a terminat începutul unei mişcări ce se va face auzită.

-Care este obiectivul marşului?

-Noi urmărim să aducem la cunostinţa societăţii suferinţa pe care o îndură animalele, idiferent de specie.

Aşadar, dorim să vorbim despre vaci, despre viţei, găini, pui de găină, despre câini, pisici şi orice alte animale sălbatice.

-Aţi mai întreprins acţiuni similare celei de astăzi?

-Nu. Evenimentul de astăzi a fost unul special, pentru că a fost primul marş din România pentru drepturile animalelor, având loc concomitent la Bucureşti şi Iaşi. Totuşi, am mai făcut diferite proteste, cum ar fi Earthlings Experience, în care am informat lumea cu privire la ce se întâmplă în spatele uşilor închise.

-Multă lume va spune că încercaţi să vă impuneţi stilul de viaţă. Consideraţi că este aşa şi, dacă da, este necesar?

Noi nu putem să forţăm pe nimeni să devină vegan, ci putem să prezentăm informaţii cu privire la acest stil de viaţă şi dacă ei decid să işi asume resposabilitatea pentru consecinţele acţiunilor lor pe mai departe, asta e un proces pe care tebuie să îl ducă ei înşişi.

-Din curiozitate- aţi sărit vreodată calul? Mă refer la acte de extremism.

-Hmmm. Aş putea spune că cel mai extrem lucru pe care l-a făcut echipa mea a fost atunci când doi dintre membrii acesteia s-au dus la Constanţa la delfinariu, pe data de 26 august, şi au plonjat în apă în timpul spectacolului, ţinănd în mână postere cu mesaje precum „Închideţi toate delfinariile”, „Marea e casa delfinilor” şi „Ni-ni şi Chen-Chen suferă pentru distracţia voastră”. Este dovedit ştiinţific că delfinii sunt printre cele mai inteligente mamifere şi au şi conştiinţă de sine. Noi am protestat împotriva ţinerii lor într-un spaţiu atât de mic în care devin agresivi şi le scade duratat de viaţă.

-Nu în ultimul rând, ce aşteptări aveţi de la societatea românească? Veţi continua aceste acţiuni?

Dacă privim în jur, oamenii devin tot mai receptivi, se documentează tot mai mult pe subiecte precum veganismul. Mă refer aici la generaţia mai tânară. Cât despre cea de-a doua întrebare, cu siguranţă vom continua, pentru că dacă noi nu vorbim pentru animale, nimeni altcineva nu o va face.

-Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi sinceritate. Mult succes!

-Mulţumesc şi eu!

Acum că am insprăvit cu mini-interviul, ne îndreptăm către grupul lui Maximilian cu paşi mărunţi. Suntem întâmpinaţi şi serviţi de Raluca. Cu ce? O delicioasă îngheţată vegană, fără urmă de „sudoare animală”. Axie se uită cu poftă la noi, în timp ce marea ‘gaşcă’ se sparge. E o după-amiază vie şi îmi miroase a schimbare.

Vlad SOLOMON