Preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop:La 1848-1849, în Ardeal, intelectualitatea şi poporul au mers mână în mână

Intelectualitatea şi poporul au mers mână în mână, în Ardeal, în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, iar programul revoluţiilor din cele trei provincii româneşti a constituit proiectul de ţară până la 1918, a afirmat, marţi, preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop.
“La 1848-’49, în Ardeal, intelectualitatea şi poporul au mers mână în mână. E pentru prima oară când, după câteva decenii, cele două planuri se unesc sau aproape se unesc. Şi lucrul se vede din toate manifestările acestor mişcări, care încep în martie, continuă apoi în aprilie. Cele trei adunări de la Blaj, care, prin cea din mijloc, unde au fost vreo 40.000 de oameni, marchează şi alcătuirea programului revoluţiei, deşi sublimă a fost cea de-a treia, din septembrie 1848, când s-a decis organizarea Transilvaniei ca ţară românească şi când Avram Iancu, sfătuit bine de Bărnuţiu şi de Bariţiu, a reuşit să creeze un nucleu de ţară românească în Munţii Apuseni, cu administraţie românească, cu armată românească, cu legiuni şi cete conduse de prefecţi şi de tribuni”, a spus Pop, la sesiunea omagială “11 iunie 1848 – ziua victoriei Revoluţiei Române paşoptiste”, desfăşurată în Amfiteatrul “Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române.
El a afirmat că “acela a fost momentul când revoluţia din Ardeal şi-a dovedit amploarea ei specială” şi a susţinut că “pentru ardeleni forţele contra-revoluţionare,conservatoare erau revoluţionarii unguri, care nu voiau să recunoască dreptul la naţionalitate al slovacilor, al croaţilor şi al românilor”.
“Nevoind să facă acest lucru, pentru mine şi pentru ei forţele răului nu erau Curtea imperială de la Viena şi stăpânirea habsburgică, care a ştiut să le promită românilor recunoaşterea drepturilor lor autonome, dreptul de a învăţa, în primul rând, în limba română şi drepturi şi libertăţi democratice”, a argumentat preşedintele Academiei Române.
Vorbind despre contribuţia istoricului David Prodan, în lucrarea sa “Supplex Libellux Valachorum”, la cunoaşterea Secolului Luminilor, care explică “ce înseamnă libertate, egalitate, fraternitate, suveranitatea poporului şi cum au pătruns aceste concepte până spre 1848 şi cum au înlocuit ele concepte care erau în minţile oamenilor înrădăcinate aşa de bine încât credeai că nu vor fi şterse niciodată”, precum termenii de “supunere, ierarhie, privilegii, credinţă”, Ioan-Aurel Pop a spus că, la ideile care pătrund odată cu revoluţia, trebuie adăugată şi “ideea daco-românismului, pe care au exprimat-o şi revoluţionarii din Moldova şi cei din Transilvania şi cei din Ţara Românească”.
“Şi am să închei cu un exemplu care îmi place mie foarte mult, un exemplu deosebit – şi trebuie să ne gândim şi la el – Mihail Kogălniceanu. Mihail Kogălniceanu a învăţat în copilărie ce înseamnă românitatea, limba română, credinţele noastre, din familie, din şcoală. Dar ştiţi că, la un moment dat, printr-un călugăr maramureşan Gherman Vida, care a purtat în desaga lui Istoria lui Gheorghe Şincai, copiată la îndemnul lui Petru Maior în mai multe mii de exemplare, această istorie a ajuns la adolescentul şi tânărul Mihail Kogălniceanu. După ce-a citit-o s-a iluminat şi la deschiderea cursului de istorie naţională la Academia Mihăileană, în 1843, a spus acea definiţie frumoasă a patriei: ‘Patria este toată acea întindere de loc pe care se vorbeşte româneşte’. Pentru această definiţie a avut şi de suferit de altfel, considerându-l exagerat în ceea ce spune şi reprezentanţii autorităţilor de atunci”, a completat Pop.
Preşedintele Academiei a îndemnat la aducerea aminte a unei fraze memorabile a lui Simion Bărnuţiu referitoare la credinţa în noi înşine şi-n neamul românesc, care ar trimite, de asemenea, la daco-românism.
“El spune o frază memorabilă, pe care o uităm uneori ‘Împăratul ne-a înşelat’ – că şi-au dat seama de iluzia monarhică, ‘patria’ – adică Imperiul Habsburgic – ‘ne-a ferecat şi ne-am trezit că numai credinţa în noi înşine şi-n neamul nostru românesc ne poate mântui’. Asta arată sublimul revoluţiei noastre de la 1848. Şi dincolo de şuvoaiele abătute, dincolo de orice bâlbâieli care au avut loc, dincolo de orice idei de naţionalism pe care le-avem în minţile noastre de azi şi ei nu le aveau atunci, pentru că au trăit în secolul naţiunilor şi al naţionalităţilor, dincolo de toate acestea, dacă înţelegem secolul acela prin prisma ideilor secolului aceluia, atunci vom vedea că ceea ce au făcut revoluţionarii români la 1848 a fost în linia principală de evoluţie a mişcărilor europene, pe de o parte, şi, pe de altă parte, ei n-au făcut decât să exprime cea mai progresistă idee a vremii: dărâmarea imperiilor multinaţionale şi constituirea câte unui cuib, adică a câte unui stat, pentru fiecare naţiune. Acesta a fost visul lor şi pe acesta s-au străduit să-l pună în practică. Iar programul făcut de ei atunci, dincolo de diferenţele regionale, a fost proiectul nostru de ţară de la 1848 până la 1918″, a încheiat preşedintele Academiei Române.