Ploile “au prins bine” pe Valea Someşului Mic

Precipitaţiile abundente de la sfîrşitul lunii mai au creat în multe locuri probleme agricultorilor, suprafeţe mari de terenuri arabile fiind inundate. Pe Valea Someşului Mic gospodarii satelor au avut noroc, hotarul localităţilor a scăpat de astfel de fenomene, chiar dacă pîraiele Alunişului şi Lujerdiului au ieşit din matcă în unele locuri, însă fără a produce pagube mari.
Dar, posesorii de suprafeţe agricole din zonă au avut şi satisfacţii. În comuna Iclod, de exemplu, cele 900 hectare cultivate cu orz şi grîu pur şi simplu s-au „înverzit”. Culturile păioase s-au dezvoltat peste aşteptări şi arată bine, iar mulţi agricultori din cele cinci sate componente ale comunei au şi erbicidat deja aceste suprafeţe. Am remarcat, îndeosebi, grîul şi orzul semănate toamna trecută pe marginea şoselei naţionale, chiar la intrarea în Iclod dinspre municipiul Gherla. Acolo s-au obţinut producţii de cereale foarte bune şi în anii trecuţi, locuitorii comunei Iclod fiind renumiţi pentru calitatea grîului obţinut pe terenurile din Lunca Someşului, deosebit de fertile. Majoritatea lucrărilor se efectuează mecanic, comuna dispunînd de un parc de tractoare şi utilaje agricole, în Iclod funcţionînd şi un bine dotat atelier de reperaţii, situat chiar în încinta fostului sediu Agromec.
În paralel cu erbicidarea cerealelor păioase, agricultorii de pe aceste meleaguri acordă o mare atenţie şi declanşării prăşitului porumbului, semănat recent pe nu mai puţin de 800 de hectare, precum şi finalizării plantatului în grădini. Multe familii din centrul de comună şi din satul Livada au solarii în curţi, din care pot recolta deja verdeţuri, aşa că ceapa verde, ridichii, salata verde şi spanacul cultivate în gospodăriile populaţiei din localităţile rurale de pe Valea Someşului Mic ajung deja pe tarabele pieţei agroalimentare din Gherla sau Cluj-Napoca.
SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie