Peste 80% dintre firme au debite restante la buget și pot aplica pentru amnistia fiscală

Marea majoritate (82%) a respondenților un sondaj realizat de PwC România au accesorii nestinse aferente obligațiilor bugetare principale scadente la 31 martie și se califică să aplice pentru amnistia fiscală reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 69/2020.

Întrebați dacă au obligații bugetare accesorii nestinse aferente unor obligații bugetare principale scadente la 31 martie 2020, cei chestionați au răspuns astfel: 32% au astfel de obligații pe care le-au declarat și încă nu le-au stins, 32% au astfel de obligații stabilite prin decizie de impunere comunicată până la 31 martie 2020, 18% au aceste obligații stabilite prin declarație rectificativă depusă de la 1 aprilie 2020 până în prezent și tot 18% au obligații stinse până la acea dată, dar cu întârziere față de scadență.

”Noutatea actualei amnistii fiscale este aceea că vizează, în principiu, toți contribuabilii, persoane fizice sau juridice, precum și accesoriile nestinse pentru toate tipurile de obligații fiscale și bugetare. Sperăm că acest mecanism va genera mai multe lichidități companiilor aflate în dificultate și va fi un imbold pentru a-și relua activitatea.”, spun specialiştii PwC România.

Se preconizează că vor beneficia de anularea accesoriilor în principal cei care vor depune cererea de anulare până la 15 decembrie 2020 și vor stinge atât obligațiile fiscale principale restanțe la 31 martie 2020, cât și obligațiile fiscale principale și accesorii cu scadența cuprinsă între 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare. De asemenea, se anulează și accesoriile aferente diferențelor de obligații fiscale principale scadente la 31 martie 2020 și care sunt impuse prin decizie de impunere comunicată urmare a unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a actului normativ. Condiția este ca aceste diferențe să fie stinse până la termenul legal de plată, iar cererea de anulare să fie depusă în 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

În cadrul sondajului, 53% dintre respondenți au spus că au creanțe scadente aferente perioadei de până la 31 martie pentru care intenționează să depună declarații rectificative sau declarații fiscale. Totodată, 92% se așteaptă la stabilirea unor diferențe de obligații fiscale suplimentare anterioare perioadei de până la 31 martie 2020 într-o inspecție fiscală sau de verificare a situației personale.

Articole din aceeasi categorie