Peste 5 milioane de euro pentru teambuilding

Companiile din România au investit, în total, aproximativ 5 milioane de euro în programe de teambuilding derulate în 2015, Valea Prahovei, Poiana Braşov şi litoralul fiind în topul destinaţiilor preferate pentru aceste programe. În comparaţie cu anii trecuţi, în 2015, s-au înregistrat mai multe cereri pentru staţiunile de pe Valea Oltului, în timp ce solicitările pentru teambuilding-uri în străinătate s-au diminuat.
Cele mai multe dintre companiile care au apelat la programe de teambuilding au provenit din domenii precum automotive, banking şi IT. Spre deosebire de 2014, conform studiului realizat de compania HPDI, anul trecut a crescut ponderea firmelor din healthcare, servicii, producţie, retail şi gas&oil. Companiile autohtone au alocat, în medie, 65 de euro/angajat pentru aceste servicii, în creştere cu 22% faţă de 2014. O altă schimbare notabilă faţă de anii precedenţi este prezenţa tot mai numeroasă a companiilor mici şi mijlocii care au apelat la acest tip de servicii. “Spre deosebire de oamenii din companiile foarte mari, angajaţii firmelor mici şi medii nu au fost supuşi unor zeci de programe de tembuilding şi nu sunt reticenţi în a se implica în astfel de activităţi” se spune în studiu.

Articole din aceeasi categorie